S-au scumpit vacanțele pe litoral. Cu cât vor plăti mai mult turiștii în această vară

Data publicării:
plaja
Foto: Captură video

Vacanțele pe litoralul românesc sunt mai scumpe anul acesta. Din cauza majorării tarifelor la gaze și electricitate, proprietarii au mărit și ei prețurile. Fie că vorbim de o noapte de cazare sau o masă la resturant, totul va costa, în medie, cu 10-15% mai mult.

Pe litoral, vacanța este mai scumpă cu minimum 10% față de anul trecut. Facturile la utilități s-au majorat. La fel și prețurile la materiile prime.

Iulian Tenie - manager hotel Mamaia: Strategia noastră pentru acest sezon a fost să păstrăm tarifele la cazare la un preț apropiat de anul trecut. Practic, majorarea a fost doar de 5%. În ceea ce privește partea de food, acolo majorarea este mai mare, de aproximativ 15-20%.

Anca Mihăilescu - recepționer: Dacă anul trecut clienții achitau pentru o cameră dublă standard 320 de lei cu mic dejun inclus, anul acesta vor scoate din buzunar 350 de lei pentru același tip de cameră.

Și la all inclusive s-au mărit tarifele cu 50 de lei la trei stele, de la 449 la 499 de lei. La mâncare și băuturi prețurile s-au majorat cu 10 până la 20%.

Marius Spătaru, ospătar: De exemplu, un gyros, anii trecuți avea prețul de 39 de lei, acum a ajuns la 44. O limonadă, 16 lei, acum este 20. Nu este o creștere foarte mare dar... se simte.

Turiștii care au venit pe litoral deja au resimțit scumpirile.

Turist: Un pic mai mult, da... Se simte.
-Cam cât ați dat pe mâncare, pe cazare?
-1.500 de lei, 6 nopți... apartament. Și a fost în partea de jos, adică... cel mai ieftin apartament pe care îl găsești.
-Și pe mâncare?
-Depinde unde mănânci. La restaurant este foarte scump, la autoiservire este ok.
-Cam câți bani cheltuiți pe zi?
-200 de lei.

Singurele prețuri care au rămas neschimbate sunt cele la șezlonguri. Acestea se închiriază cu 30 de lei în cursul săptămânii și cu 60 de lei în weekend.

Investitorii spun ca se așteaptă la un sezon estival bun, comparabil cu cel din 2019, înainte de pandemie, pentru ca turiștii și-au făcut deja rezervări pe litoral.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei