Primarul din Amsterdam îi sfătuiește pe turiști „să se gândească de două ori” dacă vor să viziteze orașul și le cere, dacă totuși o fac, să stea departe de locurile aglomerate. Autoritățile locale se tem de o reizbucnire a focarelor de coronavirus, din cauza turiștilor.
"Dacă vreţi să veniţi, vă rog să vă gândiţi de două ori. Turiştilor care vin în acest moment în Amsterdam vreau să le spun urgent: evitaţi locurile aglomerate, evitaţi week-end-ul", a spus primarul orașului Amsterdam, Femke Halsema, într-un interviu acordat joi, potrivit Bloomberg, preluat de Agerpres.
Creşterea recentă a numărului de vizitatori a determinat autorităţile din Amsterdam să închidă mai multe străzi din cartierul roşu. În piaţa Dam, care se află în centrul istoric al Amsterdamului, au fost puse afişe în care oamenii sunt avertizaţi să menţină o distanţă de cel puţin 1,5 metri. De asemenea, magazinele din centrul istoric nu vor avea voie să vândă alcool de joi şi până duminică, începând din week-end-ul acesta şi până la 1 septembrie.
"Corona şi turismul de masă nu merg bine împreună, cu siguranţă nu într-un oraş cu un centru istoric cum este Amsterdam. Există riscul de contaminare", a mai spus primarul Femke Halsema.
Înainte de coronavirus, Amsterdam atrăgea lunar peste un milion de turiști - mai mulţi decât populaţia permanentă a oraşului - care voiau să viziteze celebrul cartier roşu, magazinele unde se vinde marijuana şi canalele pitoreşti.
Primarul Femke Halsema este îngrijorat în special când vine vorba de tinerii din ţările vecine care sunt în căutarea unor distracţii ieftine, fără a contribui cu ceva la economia locală. La nivel general, relaxarea regulilor destinate limitării cazurilor de infecţie este un motiv de îngrijorare.
"În general, peste tot în Europa se poate vedea cum din ce în ce mai mult oamenii nu mai respectă distanţa socială. Acest lucru este foarte îngrijorător", a spus prima femeie primar din Amsterdam.
Editor: B.P.