În versantul sudic al Masivului Piatra Craiului, aproape de granița județului Brașov cu Argeșul, între creste semețe și pereți impunători de stâncă, stă ascunsă una dintre cele mai frumoase comori din părțile Muscelului, Peștera Dâmbovicioara. Săpată în roca dură, de pârâul cu acelaşi nume, peştera este leagănul unor legende, de o vârstă cu timpul.
Ne-am pornit călătoria din Braşov, pe drumul naţional care ne leagă de Argeş. În satul Peştera, asfaltul proaspăt turnat contrastează puternic cu frunzele arămii. 15 minute mai târziu, ajungem în Dâmbovicioara, un sat de munte, înconjurat din toate părţile de creste bogat împădurite.
Aşa cum îi spune şi numele, peştera s-a format datorită acţiunii apelor pârâului Dâmbovicioara care a crestat rocile Pietrei Craiului. Astăzi, nicio apă nu mai trece pe aici, pârâul şi-a găsit o altă cale, lăsând în urma sa adevărate sculpturi în piatră.
Pe pereţii celor două galerii verticale, cu legătură spre exterior, se observă straturile noi de calcar, ceva mai deschise la culoare. Crevasele săpate în stâncă au servit mii de ani ca adăpost pentru sălbăticiuni precum Ursus Pelaeus, un strămoş al ursului carpatin de astăzi. Astăzi, doar liliecii îşi mai fac veacul prin cotloanele întunecate.
Iată ce părere au turiștii:
„Interesant, sunt nişte picturi rupestre. Îţi lasă libertatea de mişcare şi nu este nevoie de ghid, astfel încât eşti dingurul tău ghid în a vizita peştera.”
„E frumos, e altfel decât ce am văzut în alte locuri din Europa.”
„Este prima oară când am văzut o peşteră în România şi mi-a plăcut foarte mult.”
Apa a fost aici arhitect desăvârşit. Miliardele de picături care au căzut, pe rând, de-a lungul zecilor de mii de ani au format stalactite, stalagmite şi coloane. Capul de şarpe este formaţiunea care impresionează pe toată lumea.
Peştera are patru metri lăţime, şi nu mai mult de cinci înălţime. Doar 250 de metri din lungimea peşterii pot fi vizitaţi, iar după primii 150, galeria principală se îngustează. O vizitează anual mii de turişti, atât din ţară cât şi de peste hotare. Puţini ştiu de legendele care se învârt în jurul locului.
„A trăit aici un pustnic, care se numea Pavel. El mergea acolo, la nişte coloane împreunate, zicând că este altarul lui şi se ruga. Avea până şi un cuptor, spune legenda, unde îşi făcea pâine şi covrigi”, afirmă Rodica Rădulescu, ghidul peşterii.
Una din cele mai frumoase legende vorbeşte despre cum peştera le-a fost adăpost unor haiduci din partea locului. Ce luau de la turişti, împărţeau copiilor săraci.
„Ei, în timpul când nu erau turişti, să intre în peşteră, ei stăteau pe vârful muntelui, iar când intrau turiştii în peşteră, coborau pe nişte frânghii. Se legitimau din gură, că bănuiesc că nu erau legitimaţi şi spuneau ce rol au. Aceşti haiduci se numeau Fulga şi Budac, doi frăţiori erau”, precizeaz Rodica Rădulescu, ghidul peşterii.
La doar un kilometru de peşteră, în satul cu acelaşi nume, oamenii trăiesc din creşterea animalelor şi, târâş-grăpiş din turism. La această pensiune de exemplu, o cameră nu costă mai mult de 80 de lei pe noapte. Cu toate acestea, puţini îi calcă pragul.
„Vin, dar vizitează peştera, pleacă, se şi cazează dar foarte puţini. De sărbători încă nici nu am închiriat până acum. Zic că se plictisesc, că e numai peştera, trebuie să facem nişte trasee turistice”, spune Katy Ţenţu, proprietar pensiune.
O apucăm înapoi spre Braşov, de data aceasta, prin Cheile Dâmbovicioarei - traversăm cele mai importante fenomene carstice din Piatra Craiului.
Cu sute de mii, poate chiar milioane de ani în urmă, aceleaşi ape repezi ale Dâmbovicioarei şi-au făcut loc şi au săpat în rocă aceste impresionante chei. Ele nu sunt altceva decât pereţi impunători şi abrupţi din piatră, care în unele locuri ating chiar şi 200 de metri înălţime.
Cheile Dâmbovicioarei au o lungime de aproximativ doi kilometri şi sunt plasate pe traseul Rucăr-Bran. Accesul în Peşteră costă opt lei pentru adulţi şi trei pentru copiii sub 14 ani iar la intrarea în Chei se plăteşte o taxă de drum de doi lei.