Imagini din cel mai scump apartament dintr-un hotel din Mamaia
Data actualizării: Data publicării:
Cea mai cautată şi, în acelaşi timp, cea mai scumpă staţiune de pe litoral are paradoxurile ei. În Mamaia există apartamente de lux, care costă peste 500 de euro pe noapte, în plin sezon, dar tot aici sunt şi preţuri accesibile la cazare: doar 150 de lei pe noapte, plus reduceri pentru turiştii care stau măcar o săptămână.
Spre exemplu, la un hotel de 3 stele din sudul staţiunii Mamaia, o cameră costă 150 de lei pe noapte.
Dumitru Ivănescu- administratorul hotelului: "Cuprinde şi două mic dejunuri incluse de 25 de lei, dar avem si acea promoţie extraordinară, respectiv plăteşti 5 si stai 7 sau plăteşti 10 nopţi şi stai 14".
În nord, preţurile pornesc de la 460 de lei pe noapte şi pot creşte chiar şi de cinci ori.
Pentru cel mai scump apartament trebuie să scoateţi din buzunar chiar şi peste 500 de euro pentru o noapte de cazare in varf de sezon. Condiţiile sunt însă pe măsura preţului. Dispuneţi de o bucătărie mobilată, de un living spaţios şi toate acestea asezonate cu o privelişte la mare.
Andreea Bălan, PR hotelului: "Piscina este încălzită, cu o capacitate destul de mare, şezlonguri subacvatice, răcoritoare, şi de asemenea ne putem bucura de un masaj".
Meteorologii anunţă vreme bună la mare, pentru acest weekend. Temperaturile vor ajunge la 26 de grade Celsius.