Destinații de vacanță. Clădirea medievală considerată cea mai complexă atracție turistică din Ungaria

Data publicării:
abatie ungaria

Abaţia benedictină Pannonhalma este considerată cea mai complexă atracţie turistică din Ungaria. Găsim într-un singur complex mănăstire, liceu, bibliotecă şi un loc în care se produce vin. Cum a început totul?

„În anul 996 voievodul Geza a permis unor călugări benedictini din Praga să se stabilească aici. Ca majoritatea abaţiilor şi aceasta s-a construit pe un munte. Muntele este important pe de o parte din motive strategice, pe de altă parte este legătura dintre lumea pământească şi cea cerească. Oriunde mergem în Europa, mănăstirile benedictine nu sunt niciodată construite în văi, în sate sau oraşe, ci întotdeauna în cel mai înalt punct din zonă. Aşa şi la Pannonhalma, în vârful muntelui, călugării de aici trăiesc mai aproape de Cer, mai aproape de Dumnezeu”, povestește Laszlo Baki, ghid abaţia Pannonhalma.

Una dintre cele mai importante zone din abaţie este biblioteca. Locul pe care îl vedem astăzi a fost refăcut în anii 1820. Benedictinii au respectat mereu ştiinţa şi cărţile au avut mereu locul lor în abaţie.

În Evul Mediu comunităţile benedictine au avut un rol foarte important, de copiere a cărţilor şi documentelor oficiale. Şi aici exista un scriptoriu, unde se copiau cărţi, cu tematică religioasă şi laică, lucrările filosofilor greci şi romani. Este drept că cea mai veche carte păstrată aici datează din anii 1500, dar şi în Evul Mediu funcţiona un atelier de copiere la Pannonhalma”, afirmă Laszlo Baki, ghid abaţia Pannonhalma.

400 de mii de volume are biblioteca abației. Și mai important este faptul că aici se păstrează 5 din cele 6 documente oficiale ungare din secolul al XI-lea. Printre ele oi o scrisoare din 1001-1002 a fondatorului statului ungar, a Regelui Istvan, singura care înca mai are însemnul personal al regelui, monograma Stephanus Rex. Intrăm și într-o încapere închisă publicului, sala de mese a călugărilor benedictini a fost decorată în stil baroc, dar nimic aici nu este ceea ce pare.

Totul e o iluzie, totul este mult mai mult decât în realitate. De exemplu, geamul din spatele nostru „se deschide” spre o mare care nu a existat niciodata la Pannonhalma. Nici mare, nici geam nu exista pe peretele acela și în general perioada barocă a folosit nenumărate decorațiuni care sugerează fastul, mărirea”, spune Laszlo Baki.

O altă tradiție benedictina a fost reînviata la Pannonhalma acum 15 ani: producția de vin. Aici se fac 18 soiuri de vin iar abația dispune de utilaje moderne și are o capacitate serioasă.

În mare parte, ca și în cazul altor producători de vin din Ungaria, producem pentru piața internă. Dar o bună parte merge și în străinătate. Volumul anual depășește deja planurile anuale de 300 de mii de sticle, din care la ora actuală, exportăm cam 45-50 de mii de sticle”, afirmă Tamas Korsos, asistent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...