Cum a ajuns o femeie să primească în casă trei turiste din Argentina trimise la ușa ei de un site de rezervări

Data actualizării: Data publicării:
o femeie bate la o usa
O familie a fost nevoită să găzduiască trei turiste argentiniene FOTO: Shutterstock

O familie a fost nevoită să găzduiască trei turiste argentiniene după ce escrocii le-au afișat casa pe un site de rezervări.

Jessica, Natalia și Sabrina, studente din Argentina, au ajuns la ușa lui Karin Arsenius, din Plumstead, în sudul Londrei, după ce și-au rezervat o vacanță în capitala britanică. Dar când au ajuns la „cazare”, au găsit locuința ocupată de familia care locuiește acolo și și-au dat seama imediat că aveau o problemă.

Partenerul proprietarei a încercat să rezolve problema cu Booking.com, dar nu a reușit.

Cuplul chiar a încercat să găsească cazare la un hotel local, dar toate erau ocupate, a declarat Karin Arsenius pentru BBC.

„Nu era nimic disponibil, așa că le-am spus că nu ne simțim confortabil să le lăsăm noaptea pe drumuri și le-am făcut niște paturi în sufragerie ca să rămână la noi”, a spus femeia de 37 de ani.

Dar Karin nu este pentru prima dată în această situație. Femeia a spus că s-a trezit la ușă cu aproximativ 20 de oaspeți neaștepți, iar în ultima lună au venit turiști din toată lumea, inclusiv din Algeria, Canada, India și SUA.

Karin Arsenius se gândește acum să acționeze în justiție Booking.com, care între timp și-a cerut scuze pentru tot disconfortul creat și a eliminat din listă adresa respectivă.

Sabrina Salomé Schneider, de 31 de ani, una dintre tinerele care a ajuns acasă la Karin pe 27 mai, a spus că experiența a fost un „coșmar”. A fost nevoită să scoată din buzunar alți bani, pentru o altă cazare și încă așteaptă să-i fie returnată suma inițială.

Anul trecut, o femeie din nordul Londrei a declarat pentru BBC Radio 4 că aproximativ 100 de turiști au ajuns acasă la ea, după ce locuința a fost listată pe Booking.com cu fotografiile altei proprietăți. Site-ul a eliminat ulterior proprietatea din listă.

„Luăm foarte în serios siguranța și securitatea și, în fiecare săptămână, facilităm milioane de sejururi, marea majoritate desfășurându-se fără probleme. Dar, din păcate, ca multe alte domenii de activitate avem probleme cu fraudatori fără scrupule care doresc să profite și este o problemă de care ne ocupăm cu prioritate. Am implementat măsuri de securitate, dar, în cazuri foarte rare, pot apărea probleme. Putem confirma că această proprietate a fost eliminată complet de pe site-ul nostru și toți clienții afectați au fost contactați de un membru al echipei noastre pentru a oferi ajutorul necesar și pentru rambursări, relocari și decontarea taxelor suplimentare. Bineînțeles, ne cerem scuze față de proprietarului casei”, a transmis Booking.com.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
Alex Dobrescu, tatăl copiilor Cristinei Cioran, ridicat de polițiști. Este acuzat de trafic de substanțe de...
Pro FM
Justin Bieber, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ești tată, ar trebui să fii un exemplu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Cum să scazi tensiunea arterială fără medicamente. Recomandările unui specialist
Newsweek
EXCLUSIV Nicio pensie nu a intrat la Mica Recalculare. Când va funcționa sistemul informatic?
Digi FM
Moartea lui Gene Hackman. Ce spun reprezentanții companiei de gaz din New Mexico, în urma anchetei efectuate...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John