Crăciun ca pe vremea bunicilor, în Maramureș

Data actualizării: Data publicării:
mm

Multă zăpadă, mâncare bună şi relaxare în odăi ca pe vremea copilăriei - iată o reţetă pentru un Crăciun de poveste. În Maramureş, poveştile se mai spun încă la gura sobei, iar pensiunile de la poalele munţilor Gutâi au porţile larg deschise pentru toţi cei dornici de sărbători autentice. Cei care vor să rămână cu o amintire unică, pot deprinde, în vacanţa de sărbători, meşteşugul olăritului de la meşterii populari din zonă.

Pe Daniel Leş, cunoscutul olar din inima Maramureşului, l-am găsit, ca de obicei, în atelierul său. Mii de turişti îi trec an de an pragul. Cât e ziua de lungă, făureşte oale de lut pe care le umple, mai apoi, cu poveşti.

„Oamenii își doresc povești, își doresc să redescopere acea lume uitată a bunicilor noștri, acele lucruri frumoase, acele lucruri pline de încărcătură spirituală și, de ce nu, făcute cu rânduială, în simplitate”, spune Daniel Leş, olar.

Aşa s-a născut, în urmă cu 12 ani, şi povestea pensiunii lui. Într-o casă veche, cu odăi mici, dar primitoare, oaspeţii vor trăi un Crăciun ca pe vremea bunicilor. Clienţii se bat, însă, cele trei case pe care le are în vârful dealului. Acolo ajungi doar după ce învingi troienele de zăpadă.

„E o casă de piatră, cu pereți foarte groși. Am încercat să păstrez exact ce a fost și în casă. Soba pe care o vedeți aici am refăcut-o exact după modelul care a fost aici”, explică Daniel Leş.

În Maramureşul istoric, frigul miroase, îmbietor, a cozonac. Gospodinele au terminat de frământat aluatul şi pun tăvile la cuptor - vor să-i aştepte pe turişti cu bucate proaspăt rumenite. Nicio gospodină nu vrea să fie prinsă pe picior greşit, când cetele de colindători vor sosi la poartă.

Odăile vechi sunt curate ca lacrima, iar pledurile şi ştergarele dau casei un aer rustic - aerul pe care parcă în Maramureş îl simţi cel mai bine.

„Am pregătit, am făcut căldură. Acum aşteptăm să ne sosească. Cel mai mult le place să se cazeze în camerele acestea tradiţionale”, spune Maria Marincaş, proprietară de pensiune în Breb.

Preţul pentru o noapte de cazare într-o astfel de casă este de 180 de lei, dar în bani intră şi un mic dejun îndestulător şi o cină copioasă.

La Cavnic, zăpada, aerul tare de munte şi frumuseţea locurilor atrag an de an turişti cu miile.

„Dacă în alte părți nu se găsește zăpadă, ei știu că dacă vor veni la Cavnic vor găsi zăpadă. Acum avem un strat de zăpadă care măsoara undeva la 70 de centimetri. Ne-a ajutat și vremea”, spune Oana Poenar, marketing manager-ul unei pârtii din Cavnic.

Cei care nu ştiu încă să schieze pot lua primele lecții de la un monitor privat. O şedință de 50 de minute costă 80 de lei.

„Lumea poate să petreacă timpul liber din vacanță într-un mediu adecvat, cu aer curat, cu oameni voioși, așa că îi așteptăm pe toți să vină la schi”, spune Adrian Ţîntaş, instructor de schi.

„E foarte frumos aici, e vreme frumoasă, îmi place zăpada. Mă distrez foarte bine cu prietenii mei. Venim din Oxford, unul dintre prietenii mei e din Germania”, spune un turist englez.

Un pachet de Crăciun în zonă, adică patru nopţi de cazare, cu mic dejun inclus și cina festivă din noaptea de ajun porneşte de la 525 de lei de persoană. Cei cu dare de mână, care nu vor să renunţe la apartamentele de lux cu jacuzzi şi şemineu în living plătesc şi o sută de euro pentru o singură noapte.

Sursa: Digi24 TV

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Anders Behring Breivik
Ucigașul în masă Anders Breivik vrea eliberare condiționată. Procurorii se opun: "Nimeni în Norvegia nu a...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...