Clubul polonezilor îndrăgostiți de România
Sunt polonezi 100%, trăiesc în Cracovia, la 450 de km de granița României, iar de bună voie și nesiliți de nimeni au învățat limba română. Declară public că iubesc România, vin anual de mai multe ori în vacanțe în țara noastră și o promovează asiduu la cei acasă. Printre ei sunt oameni de diferite profesii, pasionați de Dacii vechi, care au deschis și un bar în centrul Cracoviei, unde se vând băuturi românești și se poate plăti chiar și cu lei. În jurul lor s-a format o adevărată comunitate româno — poloneză. Mergând pe firul istoriei, ajungi la povești de viață din cel de-Al Doilea Război Mondial și la concluzia că relațiile dintre oameni de diferite națiuni se pot lega fără niciun fel de interes și trec dincolo de orice regim politic, scrie Agerpres într-un reportaj.
La 10 minute de mers pe jos de centrul orașului polonez Cracovia se află clubul Kornet Drum Bun. Încă de la intrare se poate vedea drapelul României și numele Drum Bun, ales tocmai în urma vizitelor dese ale membrilor clubului în România. Au văzut că în România, la ieșirea din orașe, există inscripția „Drum Bun” și li s-a părut o idee foarte interesantă.
Clubul Kornet Drum Bun este deținut de Mihai Sowa, medic stomatolog, și Monica Stefanczyk, care lucrează la o companie de cercetare. Localul este unic în Polonia. Decorațiunile acestuia pornesc de la mașina Dacia. Pe un perete este chiar „un bot de Dacia". Practic, partea din față a mașinii parcă iese dintr-un perete al clubului. Pe pereți sunt fotografii cu Dacii vechi, cu România.
Localul este singurul din Polonia care vinde bere românească și unde se poate plăti în lei. Fondatorii clubului Kornet Drum Bun povestesc că au făcut toate aceste lucruri doar „din iubirea pentru România".
„Suntem fanii României, ne place România foarte mult, călătorim acolo foarte des. Am înființat primul club românesc din Polonia, Kornet Drum Bun. Kornet e numele istoric, a fost club de muzică jazz. Sigur că e și acum club de muzică, dar cu influență mare românească. Kornet Klub Drum Bun este pentru iubitorii României și ai mașinii vechi Dacia. Nu am avut un loc unde să ne întâlnim, să organizăm petreceri cu proprietarii de Dacii și am hotărât că vom face clubul românesc Drum Bun. Nu e business pentru noi — eu sunt medic stomatolog, Monica lucrează într-o companie de cercetare. Este hobby-ul nostru, când avem timp liber, venim aici și organizăm petreceri, concerte. Bani avem din altă activitate. Clubul merge, nu e business foarte mare, dar merge fără probleme", a declarat Mihai Sowa.
Kornet-ul — cuvânt care înseamnă trompetă în limba română — este cunoscut mai ales de comunitatea românilor din Polonia, estimată de ei la circa 400 de persoane ( — după numărul persoanelor care au fost la vot la alegerile prezidențiale). Aici au loc activități culturale, lansări de carte și concerte ale unor artiști români.
„Avem băuturi, coniacuri, vin și bere. Suntem un loc unic în Polonia, unde se poate gusta, bea bere românească. Vinul românesc este popular în Polonia, dar bere este numai aici. E foarte ușor pentru că leul este ca și zlotul, la fel. Un leu înseamnă un zlot. Atunci nu e problemă. Când cineva plătește în lei, noi luăm leii și facem cumpărături în România, în timpul călătoriei noastre. E foarte folositor", a spus Mihai.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
El a fost de mai multe ori în România când era copil, în anii '70 — '80, alături de părinții săi.
„Îmi amintesc că a fost timpul cel mai bun din viața mea, vacanța cu familia mea în țara frumoasă România", mărturisește acesta.
Monica Stefanczyk a explicat că un punct foarte important pentru ei este Satu Mare. Există deja multe legături personale cu iubitori de Dacii din Satu Mare, cu instituții precum Muzeul Județean Satu Mare, Centrul de Creație.
Cea care i-a învățat limba română este Johanna Kornas Warwas, traducător profesionist care are și o școală privată de limba română. Ea îi învață limba română pe circa 20 de polonezi în fiecare an.
„Școala a fost înființată în 2008 și, de atunci, în fiecare an avem câte o grupă de începători și mai sunt grupurile de avansați, oamenii care au început acum câțiva ani, s-au împrietenit. Scopul lor este să învețe limba română ca să vină cât mai des în România, să își facă prieteni. Într-adevăr și-au făcut prieteni la cursuri dar și în România. Călătoresc cel puțin o dată pe an în România și au dezvoltat o pasiune pentru călătorii cu Dacii model vechi. Așa au cunoscut o parte de pasionații de Dacii vechi din Satu Mare și ideea de a face un club care se numește Drum Bun. Orice limbă are anumite dificultăți, dar limba română pentru polonezi are același alfabet. Eu admir oameni care încep cu arabă sau chineză. Pentru polonezi, limba română nu e chineză, se învață foarte ușor, la fel și românii care vor să învețe limba polonă vor descoperi foarte repede că avem în spațiul fonetic aceleași sunete, nu ne este foarte greu să pronunțăm toate sunetele limbii. Pronunția nu ne face problemă", a spus Johanna.
Cel mai vârstnic membru al comunității este Aleksander Semlak. În vârstă de 90 de ani, el și-a petrecut șase ani din tinerețe în România, fiind dintr-o familie de refugiați de război. Bazele puse atunci se simt și astăzi, el având o pronunție impecabilă în limba română, un accent folosit probabil de dascălii de dinainte de război. A plecat din Polonia la 12 ani și s-a întors acasă la 18.
„Am stat în România șase ani, din septembrie '39 până în septembrie '45, în calitate de refugiat de război. Am ajuns cu rafala de refugiați, fugeau toți, cine putea, cine nu putea... Eu fiind membrul unei familii de militari, am fost luat cu armata. Tata, în primăvara anului '40, a plecat din România în Franța, a stat acolo vreo două luni. Franța a căzut atacată de Germania, atunci tata a fost trimis în Marea Britanie și acolo a stat tot timpul. După terminarea războiului, s-a întors la bordul vasului Sobieski, un vas transatlantic polonez, cu arma. A fost imediat concediat, fără dreptul la pensie și trebuia să se apuce de diferite lucruri pentru că, fiind venit din Apus, nu era bine văzut aici în Răsărit", și-a amintit nonagenarul.
El a învățat la un liceul polonez din România, unde orele de limba română erau destul de puține.
„Eu, în România, am stat timp de un an la Caracal, însă când s-a organizat liceul polonez în Craiova, ne-am mutat acolo și am frecventat acest liceu. Am făcut patru clase de gimnaziu și una de liceu. După revenirea în Polonia, în '45, am făcut ultima clasă de liceu, am dat examenul de Bacalaureat, am intrat la facultatea de Chimie aici la Cracovia. Mai țin minte de atunci limba română, aveam doișpe ani sau să spun doisprezece ca să fie corect (spune zâmbind). În ce privește cunoștințele mele de limba română, sunt autodidact. Liceul a fost polonez, adică au fost două ore săptămânal de limba română, dar era făcută după cerințele oficiale. Cum se face să fie o școală în România unde nu se învață română... Acolo am prins ceva începuturi de gramatică română. Limbile, în general, îmi plac toate. La școală am învățat limba germană, am urmat cursuri de limba italiană", a spus Aleksander Semlak.
Deși are acum 90 de ani, în urmă cu vreo 6 — 8 ani a reluat școala de română, tot în calitate de "student". La peste 80 de ani, și-a perfecționat limba română.
De-a lungul timpului, românii și polonezii de rând au ținut legătura și prin alte căi decât cele oficiale dintre state. De exemplu, după repatrierea refugiaților de război, a fost constituită o asociație prin care aceștia să țină legătura cu prietenii pe care și i-au făcut în România. Și-au trimis scrisori. Mulți românii le-au ținut lucrurile pe care nu le-au putut lua cu ei la întoarcere și le-au trimis ulterior. După instaurarea comunismului însă, aceste relații au dispărut.
În 2001, a fost înființată Societatea Româno Polonă din Cracovia, care se dorește a fi continuatoarea vechii asociații. Președintele societății este românul Ignat Timar, stabilit în Cracovia. El i-a adunat pe refugiați la un eveniment și i-a invitat să-și spună amintirile.
„M-a impresionat un lucru. Au zis: pământul vostru a ajuns casa noastră. Ei considerau în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial că pământul nostru este o casă pentru ei. A fost tare interesant. Spuneau că sunt tânăr, din generația secolului XX, XXI, și spuneau că, dacă vreau să aflu despre ce înseamnă relațiile româno — poloneze, să caut în trecut. Ei au început chiar după reîntoarcerea în Polonia. Mi-au povestit că au organizat o asociație româno poloneză. După război, prin '47, '48, '49, relațiile cu România erau foarte strânse. După care s-a suspendat", a spus Ignat Timar.
Eforturile depuse de acest grup s-au materializat în mai multe acțiuni culturale, schimburi de experiență, dar și o donație consistentă de carte în limba română pentru biblioteca din Cracovia.
„Avem relații bune cu Satu Mare, Maramureșul. Am deschis aici primul colț de limba și literatura română cu o donație de la Biblioteca Județeană Maramureș. La bibliotecă avem 600 de cărți românești care sunt bune pentru noi, toți românii care stăm aici, dar și pentru polonezii care vor să afle ceva despre România. Ne străduim să promovăm aceste relații din punct de vedere istoric, cultural, turistic. Am zis că, dacă polonezii vor să ne promoveze pe noi în Cracovia, de ce eu, ca și român, nu aș putea să îi ajut? Străinii să îmi promoveze cultura? Atunci am intrat în detalii cu ei și au venit cu răspunsuri concrete", a mai spus Ignat Timar.
De partea română, printre „prietenii polonezilor" mai sunt oameni care se străduiesc să învețe poloneza. O fac direct de la polonezi, fără o școală. Printre ei se află folkistul George Negrea, care a avut mai multe concerte în Kornet. Vorbește deja poloneză și are chiar și cântece în această limbă.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
