Agenţi de turism din toată ţara au vrut să vadă cu ochii lor în ce condiţii îşi vor petrece concediul clienţii care aleg litoralul românesc. Au vizitat hotelurile şi au încercat mâncarea din restaurante. Au plecat convinşi că s-au făcut mulţi paşi înainte, dar sunt încă neajunsuri ca lipsa parcărilor şi calitatea de multe ori îndoielnică a serviciilor.
„Hotelul este amplasat foarte bine față de plajă, imediat lângă plajă, hotelul este renovat recent”, spune Tanța Brandi, administrator hotel 3 stele.
Hotelierii şi-au etalat atuurile în faţa agenţilor de turism, însă aceştia au remarcat şi minusurile unităţilor de cazare.
Agenţii de turism au făcut sute de fotografii, pentru a le putea face clienţilor recomandări cât mai detaliate.
„Dacă le vezi știi ce să recomanzi omului în funcție de ceea ce își dorește”, afirmă Claudia Mușat, agent de turism.
„Noi aducem stăini și încercăm să studiem litoralul din altă perspectivă, să pliem cumva cerințele străinilor cu ce oferă litoralul”, spune Cecila Enache, agent de turism.
Chiar dacă le-au fost menţionate plajele extinse, noile zboruri interne către litoral şi modernizările aduse hotelurilor, reprezentanţii agenţiilor de turism sunt de părere că mai sunt destule lucruri de remediat.
„Am vrea să fie puțin mai multă ordine din punct de vedere al parcărilor și accesului, te învârtești destul de greu cu autocarul de la un hotel la altul și sensurile giratorii sunt destul de mici”, spune Adrian Voican, director agenție de turism.
Vizita pe litoral a inclus 28 de hoteluri, Delfinariul din Constanţa, falezele şi mai multe localuri.