Călătoriile la Veneţia se vor face doar pe bază de rezervare

Data actualizării: Data publicării:
venetia turisti
Un sistem pe bază de rezervări pentru a putea intra în Veneția va fi testat în această vară. Foto: Getty Images

Odată cu revenirea turismului de masă în Italia, după doi ani de absenţă impusă de pandemia de coronavirus, revin şi problemele pentru Veneţia, unde din vara aceasta va fi testat un sistem pe bază de rezervări pentru a putea intra în oraşul canalelor. Testul urmează să fie ca un preambul la introducerea sa obligatorie în 2023.

După sosirea a 400.000 de turişti în acest oraş ,în timpul vacanţelor de Paşte, primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a anunţat lansarea din vara aceasta a unei platforme online pe care vor trebui să se înregistreze toţi cei care vor să aibă acces în centrul istoric.

Edilul a explicat presei locale, citate de EFE, că la început nu vor exista penalizări sau nu se va interzice accesul celor care nu au făcut rezervare, "însă acelor turişti care au făcut rezervare li se va facilita accesul şi cumpărarea de bilete pentru muzee şi transportul public şi vor avea prioritate în faţa celorlalte persoane".

Turiştii care vor înnopta la hotelurile din Veneţia nu vor avea nevoie de rezervare.

Scopul administraţiei municipale este de a şti, în timp real, câte persoane se află pe străzile din centrul istoric şi a putea acţiona în consecinţă. "Vom începe în mod experimental, pentru că trebuie să facem unele aranjamente. Dar este singura cale de urmat", a explicat consilierul pentru turism, Simone Venturini.

În centrul Veneţiei, unde trăiesc aproape 40.000 de locuitori, s-au concentrat în Vinerea Mare între Lido şi zona istorică peste 100.000 de persoane, fără a mai pune la socoteală turiştii aflaţi în trecere şi care s-au cazat în localităţile din afara lagunei, precum Mestre, notează Agerpres.

Preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, a asigurat că vizitatorii sunt "întotdeauna bineveniţi", dar odată cu apariţia turismului de masă dezbaterea privind protejarea Veneţiei şi gestionarea accesului persoanelor este din nou deschisă.

Asociaţia întreprinzătorilor din Veneţia, Confesercenti, a salutat iniţiativa şi a cerut ca introducerea sistemului de rezervări să fie considerat "un instrument de impulsionare a turismului de calitate, nu o obligativitate".

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...