Rapperul Snoop Dogg va susţine, pe 29 august, un concert la Arenele Romane din Bucureşti, potrivit Phoenix Entertainment, scrie News.ro.
Biletele, disponibile în reţeaua Eventim, au preţuri de 179 de lei, până pe 29 iulie, de 239 de lei, până pe 28 august, iar în ziua concertului, ele vor costa 250 de lei.
Artistul american a lansat, în noiembrie anul trecut, cel de-al 16-lea album de studio - „Make America Crip Again”.
Snoop Dogg, născut pe 20 octombrie 1971 în California, este rapper, compozitor şi producător american. S-a remarcat în rândul mişcării hip-hop de pe coasta de vest americană şi a devenit unul dintre protejaţii renumitului rapper şi producător Dr. Dre. Celebru pentru vocea trenantă, nonşalantă, în contrast cu cele ale majorităţii rapperilor din generaţia sa, Snoop Dogg a lansat o serie de albume de succes, precum „Doggystyle”, „Tha Doggfather”, „Malice in Wonderland” şi „Doggumentary”, care au fost vândute în peste 40 de milioane de copii pe plan internaţional.
Starul american deţine şi un record care nu este de invidiat, fiind artistul care a fost nominalizat de cele mai multe ori la premiile Grammy - de 17 ori - fără să vreodată un trofeu.