Sean „Diddy” Combs neagă acuzațiile pentru care a fost arestat. Avocat: „Spiritul său este bun. Este încrezător”

Data actualizării: Data publicării:
Sean „Diddy” Combs la un podcast
Foto: Sean „Diddy” Combs / Sursa foto: Profimedia Images

Sean „Diddy” Combs a fost pus sub acuzare de trafic sexual şi şantaj, conform rechizitoriului desecretizat, scrie The Guardian.

Combs a fost arestat luni în Manhattan, la aproximativ şase luni după ce autorităţile federale care efectuau o anchetă privind traficul sexual au descins în casele sale luxoase din Los Angeles şi Miami.

În ultimul an, Combs a fost dat în judecată de persoane care spun că le-a supus la abuzuri fizice sau sexuale. El a negat multe dintre aceste acuzaţii, iar avocatul său, Marc Agnifilo, a declarat marţi dimineaţă, în faţa tribunalului, că Sean „Diddy” Combs va pleda nevinovat şi că va „lupta din răsputeri” pentru a încerca să obţină eliberarea clientului său din arest.

Despre Combs, Agnifilo a spus: „Spiritul său este bun. Este încrezător”.

Combs, în vârstă de 54 de ani, a fost recunoscut drept una dintre cele mai influente figuri din hip-hop înainte ca un val de acuzaţii în ultimul an să-l transforme într-un paria al industriei, notează The Guardian, citată de News.ro.

În noiembrie 2023, fosta sa iubită, cântăreaţa R&B Cassie, al cărei nume legal este Casandra Ventura, a intentat un proces în care spunea că acesta a bătut-o şi a violat-o mai mulţi ani. Ea l-a acuzat pe Combs că a constrâns-o, pe ea şi pe altele, să întreţină relaţii sexuale nedorite în medii alimentate cu droguri.

Procesul a fost soluţionat într-o singură zi, dar câteva luni mai târziu, CNN a difuzat o înregistrare de securitate a hotelului care îl arată pe Combs lovind-o cu pumnii şi picioarele pe Cassie şi aruncând-o pe podea. După difuzarea filmării, Combs şi-a cerut scuze, spunând: „Am fost dezgustat când am făcut-o”.

Cu toate acestea, Combs şi avocaţii săi au negat acuzaţii similare făcute de alţii într-un şir de procese.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri