Rapperul DMX a suferit un infarct și este internat în spital în stare gravă

Data actualizării: Data publicării:
Rapperul DMX pe scenă, la un concert din 2019.
Rapperul DMX pe scenă, la un concert din 2019. Foto: GettyImages

Rapperul american DMX, în vârstă de 50 de ani, a suferit un atac de cord și este în stare gravă la spital, a anunțat avocatul acestuia, potrivit BBC. 

Avocatul Murray Richman a declarat presei americane că nu știe dacă infarctul suferit de DMX a venit în urma unei supradoze de droguri.

El a fost internat într-un spital din New York, vineri dimineața. „Este conectat la aparate, respiră singur, dar activitatea cerebrală este extrem de mică”, a mai spus avocatul lui DMX.

Pe numele său real Earl Simmons, rapperul american a avut multe probleme cu substanțele interzise și a fost internat de câteva ori în clinici de reabilitare. În 2016, el a mai trecut printr-un eveniment similar, când a încetat să mai respire și a fost resuscitat într-o parcare.

El a avut mai multe colaborări cu Jay-Z, Ja Rule, Eve și LL Cool J. De asemenea, a fost condamnat în repetate rânduri pentru fapte precum posesie de droguri și de arme, cruzime împotriva animalelor, conducere periculoasă a unui vehicul.

În 2018, el i-a cântat una dintre melodiile sale judecătorului în timpul unui proces de evaziune fiscală. Instanța a spus că DMX este „un bărbat bun” și l-a condamnat la un an de închisoare.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri