Galerie Foto Olivia Newton-John, starul din „Grease”, a murit după ce ani de zile s-a luptat cu cancerul

Data actualizării: Data publicării:
olivia newton john alaturi de john travolta in grease
Olivia Newton-John, alături de John Travolta, în filmul "Grease" (1978). Artista a murit la 8 august 2022 la vârsta de 73 de ani Foto: Profimedia Images

Olivia Newton-John, starul din celebrul musical „Grease” și cântăreață cu multe discuri de platină, a murit la vârsta de 73 de ani, potrivit unui anunț făcut luni pe rețelele sociale de soțul ei, John Easterling. Mulți ani artista a luptat cu un cancer care la un moment dat a recidivat și se dedicase luptei împotriva acestei boli înființând o fundație pentru cercetarea unor noi metode de tratament.

Olivia Newton-John și John Travolta, scenă din „Grease” (1978) Foto: Profimedia Images
Olivia Newton-John și John Travolta, scenă din „Grease” (1978) Foto: Profimedia Images

În 1992, a fost diagnosticată prima dată cu cancer de sân și a suferit o mastectomie parțială, dar boala s-a întors după 21 de ani. Apoi, în 2018, vedeta a dezvăluit că are metastaze. În 2019, mărturisea în emisiunea „60 Minutes” că suferă de cancer în fază terminală şi că nu ştie cât i-a mai rămas de trăit.

„Dame Olivia Newton-John (73 de ani) s-a stins din viață liniștită, în această dimineață, la ferma ei din sudul Californiei, înconjurată de familie și prieteni. Rugăm pe toată lumea să respecte intimitatea familiei în aceste momente foarte dificile”, a anunțat John Easterling, soțul ei.

După primul diagnostic de cancer, Newton-John a devenit o militantă proeminentă în lupta anti-cancer, înființând Olivia Newton-John Cancer and Wellness Research Centre în Melbourne. Eforturile sale în acest domeniu au fost recunoscute de Regina Elisabeta a II-a, care a onorat-o cu titlul de „Dame” în 2020.

Artista era convinsă că va învinge boala și a cerut țării sale, Australia, să adopte legile statului american în care ea locuia, California, pentru a permite folosirea marijuanei în scopuri terapeutice.

Olivia Newton-John mărturisea că deși a avut momente de disperare, a avut „o carieră incredibilă” și nu are de ce să se plângă.

„Grease”, filmul care i-a adus celebritatea

Proeminența sa ca activistă pentru cercetare și pentru găsirea unui tratament mai bun anti-cancer va rămâne probabil un element esențial al moștenirii pe care o lasă, la fel de important ca și cariera sa în showbiz, care a inclus patru premii Grammy și vânzarea a peste 100 de milioane de discuri, scrie The Guardian.

Filmul „Grease”, adaptarea din 1978 a musicalului de pe Broadway, în care a fost partenera lui John Travolta a fost cel care i-a adus celebritatea mondială. Olivia Newton-John, pe atunci în vârstă de 29 de ani, a trebuit să fie convinsă să accepte rolul. Era îngrijorată că e prea „bătrână” pentru a juca rolul unei liceene. De asemenea, rolul a fost modificat pentru a se adapta accentului ei australian.

„Grease” a fost cel mai mare succes de box-office al anului, iar albumul cu coloana sa sonoră a stat 12 săptămâni consecutive pe locul 1 în SUA. A inspirat apoi generații întregi și i-a făcut pe mulți tineri să îndrăgostească de dans.

Olivia Newton-John a fost nominalizată la Globul de Aur și a interpretat „Hopelessly Devoted to You” la Premiile Oscar din 1979.

Coloana sonoră a filmului este în top 10 cel mai bine vândute din toate timpurile.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A concurat cu ABBA la Eurovision

Născută la Cambridge, Anglia, în 1948, Newton-John și familia ei au emigrat în Melbourne, Australia, când ea avea șase ani. Cu toate acestea, a rămas mândră de rădăcinile sale: tatăl ei a fost ofițer MI5 care a lucrat la proiectul Enigma la Bletchley Park în timpul războiului; bunicul ei matern a fost fizicianul Max Born, laureat al premiului Nobel, care a plecat din Germania nazistă în exil în Marea Britanie.

La 14 ani, Olivia Newton-John și-a început cariera de cântăreață profesionistă, înregistrând primul ei single în 1966 și primul ei album solo, „If Not For You”, în 1971.

În 1974, Olivia Newton-John a reprezentat Marea Britanie la concursul Eurovision. Cântecul ei, „Long Live Love”, s-a clasat pe locul patru, la egalitate cu o altă piesă, în anul în care concursul era câștigat de trupa ABBA cu celebrul „Waterloo”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pentru Olivia, a urmat apoi o perioadă în care a cântat și a înregistrat muzică country, înainte de a fi distribuită în „Grease”.

O prietenie de-o viață cu John Travolta

Transformarea pe care o suferă Sandy, personajul ei din film - de la o iubită cu relații stricte la o persoană îmbrăcată în spandex - a inspirat un viraj similar și în cariera muzicală a Oliviei Newton-John, care a culminat cu albumul „Physical” din 1981.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O a doua colaborare cu Travolta, în filmul „Two of a Kind” din 1983, nu a mai cunoscut același succes, dar cei doi au rămas prieteni apropiați în deceniile următoare. Ultima dată au cântat împreună în 2012.

În ultimii 40 de ani, Olivia Newton-John a îmbinat cariera muzicală cu activismul în domeniul sănătății, al mediului și al drepturilor animalelor, luptându-se totodată cu boala și crescându-și fiica, pe Chloe.

„Cancerul a fost edificator”, declara ea pentru „The Observer” în 2012. „Când ești bolnav, nu contează dacă ai toți banii din lume - nu contează. Mă simt binecuvântată că mi s-a dat șansa de a trăi”, mărturisea artista.

 „Draga mea Olivia, ne-ai făcut tuturor viețile mult mai bune. Impactul tău a fost incredibil. Te iubesc atât de mult. Ne vom revedea la capătul drumului și vom fi din nou cu toții împreună. Al tău din prima clipă în care te-am văzut și pentru totdeauna! Al tău Danny, al tău John” -  a fost mesajul transmis pe Instagram de John Travolta, partenerul său din „Grease”, după anunțul morții Oliviei Newton-John.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...