O tânără actriță a povestit cum ar fi fost hărțuită sexual de Geoffrey Rush

Data publicării:
colaj metoo
FOTO: IMDB/ Getty Images

Actriţa australiană Eryn-Jean Norvill a descris marţi, în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul de defăimare intentat de Geoffrey Rush împotriva unui ziar local, senzaţia de ''ruşine'' pe care a simţit-o în urma presupuselor gesturi de hărţuire sexuală din partea colegului său de scenă, relatează EFE.

colaj metoo
FOTO: IMDB/ Getty Images

Geoffrey Rush acuză compania Nationwide News, proprietară a Daily Telegraph şi filiala News Corp Australia, de defăimare, în urma articolului semnat de ziaristul Jonathan Moran, publicat pe 30 noiembrie 2017, în care actorul a fost acuzat de "comportament nepotrivit" faţă de o colega de scenă, care s-a dovedit ulterior că este Eryn-Jean Norvill, potrivit Agerpres.

Actriţa australiană, care l-a cunoscut pe Rush la Sidney între 2015 şi 2016 cu ocazia punerii în scenă a piesei de teatru 'King Lear', a compărut în faţa tribunalului pentru a povesti despre comportamentul actorului faţă de ea.

Norvill, care în piesă juca rolul fiicei lui Rush, a mărturisit că, la un moment dat în timpul repetiţiilor, era culcată pe podea cu ochii închişi şi îşi aminteşte râsetele, murmurul şi reacţiile din sală când a deschis ochii şi l-a văzut pe Rush îngenuncheat în faţa ei, relatează ABC.

În această scenă, Geoffrey Rush trebuia să-şi manifeste durerea faţă de moartea fiicei sale, interpretată de Norvill.

"Avea ambele mâini deasupra bustului meu şi gesticula, ca şi cum mi-ar fi mângâiat lasciv trupul, desenând în aer forma sânilor mei", a declarat tânăra actriţă, subliniind că Geoffrey Rush făcea în acelaşi timp gesturi cu sprâncenele, ochii şi zâmbea în timp ce îşi umezea buzele.

Norvill a spus că, în acel moment, regizorul piesei, Neil Armfield, l-a admonestat pe actor spunându-i: ''Geoffrey, opreşte-te". Actriţa a insistat că această presupusă abatere "nu putea fi accidentală", povestind că, într-un alt moment, Geoffrey Rush şi-a pus mâinile sub axile, pipăindu-i partea laterală a sânilor şi atingându-i, de asemenea, buzele.

"Cred că a făcut-o în mod deliberat", a subliniat Norvill, care s-a simţit prinsă în capcană, având în vedere că trebuia să interpreteze un personaj mort şi un trup inert. Ea a declarat că s-a simţit intimidată de faima actorului, că i-a acuzat pe cei prezenţi în sala de repetiţii că sunt "complici" şi pe regizor pentru că a declarat că nu are probleme cu comportamentul lui Geoffrey Rush.

Săptămâna trecută, actorul laureat cu Oscar în 1996 pentru rolul său din ''Shine'' a declarat în faţa tribunalului că aceste acuzaţii, pe care el le respinge, i-au afectat grav viaţa şi cariera. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...