Probleme pentru actorul american, John Travolta, acum în vârstă de 63 de ani. Starul se confruntă din nou cu acuzații de agresiune sexuală.
Travolta este acuzat de un maseur că l-a atins în mod indecent şi s-a expus gol în faţa lui. Incidentul a avut loc în anul 2000, când maseorul avea 21 de ani, iar vedeta americană 46.
Potrivit unui raport al poliţiei, care a fost obţinut de RadarOnline.com și citat de News.ro, actorul, în vârstă de 63 de ani, adept al scientologiei, l-ar fi hărţuit pe bărbat în timpul unei şedinţe de masaj ce a avut loc la o oră târzie.
Incidentul ar fi avut loc pe 15 februarie 2000, la un hotel din Palm Springs, unde Travolta ar fi cerut un masaj, spa-ul cfiind deschis exclusiv pentru actor după miezul nopţii.
Actorul ar fi atins fundul dezgolit al bărbatului, i s-ar fi expus indecent şi ar fi făcut comentarii obscene despre fantezii homosexuale.
Potrivit plângerii, Travolta şi-ar fi înlăturat de mai multe ori prosopul, dezgolindu-şi fundul, iar după ce maseurul i-ar fi administrat un tratament pentru piele, acesta i-ar fi spus că ”este foarte atrăgător” şi că l-a ”emoţionat”.
Apoi, actorul i-ar fi cerut maseurului să i se alăture în saună, ca să ”nu fie singur”. După ce i-a fost acceptată solicitarea, John Travolta ar fi rămas complet gol şi s-ar fi oferit să îi demonstreze bărbatului tehnicile de masaj pe care el le preferă.
După ce maseurul s-a aşezat pe abdomen, Travolta i-ar fi pus mâna sub prosop şi ar fi început să îi maseze partea interioară a unei coapse, după care i-ar fi masat fesele.
Potrivit plângerii, simţindu-se inconfortabil, maseurul a plecat, dar a fost urmărit de John Travolta, care i-a oferi să îi săpunească spatele în timpul duşului.
În timp ce maseurul îşi strângea echipamentul deja instalat în camera lui Travolta, unde ar fi trebuit să continue masajul, actorul i-ar fi pus acestuia mai multe întrebări indecente, cerându-i să îi spună ce ar face dacă ar întreţine relaţii sexuale cu un alt bărbat, astfel încât să aibă la ce să viseze.
Ofiţerul Mark Peters, care a ajuns la hotel pentru a realiza o investigaţie în urma plângerii maseurului, a notat faptul că bărbatul a declarat că nu i-a făcut avansuri lui Travolta şi nu a spus nimic care să îi încurajeze comportamentul. Până la sosirea ofiţerului, John Travolta nu se mai afla în hotel.
Ofiţerul a precizat că nu au existat martori, iar cazul a fost închis, Mark Peters sfătuind tânărul să vorbească cu un avocat de drept civil.
O referire la acest incident există în jurnalele fostului manager al actorului, Jonathan Krane, care a decedat în august 2016. El a scris cum i-a spus lui John Travolta să ”părăsească imediat hotelul” şi cum le-a spus reprezentanţilor hotelului că era în interesul lor să îl determine pe angajatul lor să renunţe la acuzaţii şi să convingă poliţia să nu desfăşoare o anchetă, pentru că a fost vorba doar de o neînţelegere.
În urmă cu cinci ani, actorul a fost acuzat de un alt maseur că l-a agresat. John Travolta, născut pe 18 februarie 1954, este un actor, dansator şi cântăreţ american. A devenit cunoscut în anii 1970, după ce a apărut în serialul de televiziune ”Welcome Back, Kotter”, difuzat între anii 1975 şi 1979. Apoi, a jucat în două producţii care i-au adus celebritatea - ”Febra de sâmbătă seara/ Saturday Night Fever” (1977) şi ”Grease” (1978). Cariera lui a intrat pe o pantă descendentă în anii 1980, însă actorul a reuşit să revină în actualitate în anii 1990 şi 2000, cu roluri de compoziţie magistral interpretate, în filme precum ”Pulp Fiction”, Operaţiunea Broken Arrow”, ”Faţă în faţă/ Face/Off”, ”Cod de acces: Swordfish/ Swordfish”, ”Gaşca nebună/ Wild Hogs” şi ”Intrigi de culise/ Hairspray”.
Starul american a fost nominalizat de două ori la premiile Oscar - pentru rolurile din ”Saturday Night Fever” şi ”Pulp Fiction” - şi a câştigat un Glob de Aur pentru evoluţia sa din pelicula ”Un mafiot la Hollywood/ Get Shorty”.