Emilia Clarke a dezvăluit că a suferit două anevrisme: „I-am rugat pe medici să mă lase să mor”

Data actualizării: Data publicării:
daenerys emilia clarke
FOTO; IMDB

Actrița Emilia Clarke, cunoscută pentru rolul ei din serialul Game of Thrones, a mărturisit că a suferit două anevrisme, în perioada 2011-2013. Artista a fost supusă, de asemenea, unei intervenții chirurgicale pe creier.

Emilia Clarke a povestit, pentru The New Yorker, experiențele apropiate de moarte prin care a trecut și pe care, până acum, a preferat să nu le facă publice.

Actrița a mărturisit că primul anevrism l-a suferit, între filmările primului și celui de-al doilea sezon al Game of Thrones, când se afla la sala de sport. „Am simțit o durere intensă, ca o înjunghiere, ca o presiune”, mărturisește Emilia Clarke. Ea a fost atunci internată, iar în urma unui RMN, medicii au descoperit că suferise o hemoragie subarahnoidă, o afecțiune ce pune viața în pericol, cauzată de sângerare la creier. „Avusesem un anevrism, o ruptură de arteră”, dezvăluie actrița.

La scurt timp, a fost supusă unei operații minim invazive, însă recuperarea a fost lungă și greu de îndurat pentru actriță, care a petrecut o lună în spital.

„În cele mai grele momente, voiam să fiu deconectată. Le-am cerut asistenților să mă lase să mor”, dezvăluie Emilia Clarke.

Artista povestește că a avut dificultăți, în timpul filmărilor pentru „Game of Thrones”: „Sezonul al doilea a fost cel mai rău pentru mine. Nu mai știam ce face Daenerys (personaj din serialul Game of Thrones n.r.). Dacă ar trebui să fiu cu adevărat sinceră, în fiecare minut din fiecare zi am crezut că o să mor”.

În 2013, în timp ce se afla în New York, ea a fost nevoită să se opereze iar, prin artera femurală, tot pentru un anevrism. De data aceasta, intervenția nu a fost un succes, iar medicii au fost nevoiți să-i facă operația pe creier, astfel că recuperarea a fost și mai dură. „Părea că trebuie să duc un război mai macabru ca a lui Daenerys”, spune Emilia Clarke.

„A trebuit să petrec iar o lună în spital, iar uneori îmi pierdeam speranța. Anxietatea și atacurile de panică erau teribile (...) Îmi aduc aminte că eram convinsă de faptul că nu voi supraviețui. Nu doar atât, dar eram sigură că lumea va afla de boala mea. Lucru care s-a întâmplat, pentru o perioadă scurtă de timp. La șase săptămâni de la operație am fost întrebată dacă este adevărat și am negat”, adaugă artista.

Emilia Clarke încheie declarația asigurând fanii că acum s-a refăcut 100%.

„E foarte plăcut, și dicolo de noroc, faptul că am ajuns la sfârșitul Game of Thrones. Sunt fericită că sunt aici să văd sfârșitul poveștii și începutul a ceea ce-mi rezervă viața, în continuare”, mărturisește Emilia Clarke.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri