"Luna de miere" dintre presa britanică şi Meghan Markle, devenită ducesă de Sussex după căsătoria ei cu prinţul Harry, s-a încheiat, în contextul în care tabloidele din această ţară au început să publice un val de critici la adresa fostei actriţe americane, pe care au denumit-o "ducesa capricioasă", informează AFP.
La şase luni după o ceremonie de nuntă ce părea desprinsă din basme, care a reunit familia regală la Castelul Windsor şi a impresionat întreaga planetă, metisa americană de 37 de ani a primit deja o poreclă - "Ducesa capricioasă" ("Duchess Difficult"), scrie Agerpres.
Lăudată pentru faptul că a adus un val de prospeţime într-o instituţie închistată în tradiţii, metodele şi acţiunile ducesei de Sussex sunt în prezent puse sub semnul întrebării din cauza unei serii de demisii în rândul personalului casei regale britanice.
Potrivit tabloidelor, acele demisii ar fi fost cauzate de dificultatea de a lucra cu o Meghan foarte exigentă, care trimite e-mailuri încă din zori angajaţilor ei. Mai mult, în timpul pregătirilor pentru nunta sa, ea ar fi facut-o să plângă pe cumnata ei, Kate, soţia prinţului William, considerată întruchiparea perfectă a bunelor maniere.
Familia regală a susţinut cu fermitate că decizia cuplului Meghan-Harry de a se muta la Windsor, departe de Kate şi William, care locuiesc la Palatul Kensington din Londra, are ca unic motiv apropiata venire pe lume a primului copil al cuplului, însă specialiştii regali bănuiesc o degradare a relaţiilor dintre cele două cupluri princiare.
Regina Elisabeta, deranjată de pretențiile ducesei
Se pare că până şi regina Elisabeta a II-a ar fi scandalizată, potrivit tabloidelor britanice: suverana nu ar fi apreciat deloc faptul că Meghan a cerut să poarte tiara ei regală împodobită cu smaralde cu ocazia nunţii din luna mai.
Samantha Cohen, o foarte respectată angajată a familiei regale, care a ajutat-o pe Meghan să se integreze în familia regală, mai întâi în calitate de logodnică, apoi de soţie a prinţului Harry, ar urma să demisioneze odată cu naşterea bebeluşului, după 17 ani petrecuţi în slujba casei regale. O altă asistentă a lui Meghan a demisionat la şase luni după nunta regală.
Fanii ei consideră însă că modernitatea ducesei a generat aceste critici şi că ea a devenit un fel de ţap ispăşitor într-o familie regală incapabilă să gestioneze anumite probleme.
"Meghan a devenit un fel de paratrăsnet pentru tot felul de controverse, de probleme - dacă putem să le spunem astfel - ale familiei regale, care merg de la chestiuni rasiale şi până la obsesia companiilor mass-media de la opune pe cele două femei, pretinzând că ea şi Kate ar fi în stare să sară una la gâtul celeilalte", a declarat Hadley Freeman, jurnalistă a cotidianului The Guardian.
Victoria Arbiter, analist regal, a declarat pentru revista americană Inside Edition că zvonurile despre capriciile lui Meghan sunt "lipsite de orice fundament".
Meghan refuză să vorbească cu tatăl său
Faptul că Meghan nu a vorbit cu tatăl ei, Thomas Markle, de la nunta ei, la care el nu a putut să asiste, a stimulat şi mai mult acest val de critici.
Într-un interviu televizat, difuzat luni de postul ITV, septuagenarul american, care locuieşte în Mexic, a lansat un apel la reconciliere cu fiica lui, după ce s-a aflat el însuşi în centrul unor controverse, întrucât a acceptat o sumă de bani pentru a acorda un interviu.
El şi-a apărat fiica, afirmând că "deşi ei i-a plăcut întotdeauna să controleze totul (...), nu a fost niciodată nepoliticoasă".
Acel interviu a fost acordat jurnalistului Piers Morgan, care, anul trecut, spunea că era prieten cu "formidabila Meghan Markle", dar care, în prezent, se plânge în mod public că ducesa de Sussex îl ignoră.
Această critică a făcut-o pe Hadley Freeman să spună că Meghan a devenit "exemplul perfect pentru incapacitatea anumitor bărbaţi să înţeleagă că femeile au dreptul de a spune 'nu'".
La fel ca pentru multe familii, Crăciunul poate să dezvăluie anumite tensiuni latente, iar specialiştii în familia regală vor analiza cele mai mici semnale ce ar putea să trădeze existenţa lor.
Ducesa de Sussex i-a interzis prințului Harry să participe la tradiţionala vânătoare de fazani
Presa a comentat deja pe larg decizia luată de prinţul Harry de a nu participa la tradiţionala vânătoare de fazani de pe 26 decembrie, organizată pe domeniul deţinut de regină în Sandringham (nord-estul Angliei), pentru a-i face pe plac soţiei sale, care se opune unor astfel de distracţii sângeroase.
"Angajaţii vor supraveghea cât timp ducii de Sussex vor petrece alături de familia lor cu ocazia acestor festivităţi", a declarat Richard Kay, editorialist al tabloidului Daily Mail. "Anul trecut, ei au fost printre ultimii care au sosit şi printre primii care au plecat", a adăugat Richard Kay, care i-a recomandat lui Meghan "să încerce să se comporte mai mult ca o ducesă diferită decât ca o ducesă capricioasă"