Dezvăluiri: Ce era dispusă Yoko Ono să facă pentru a-l influența pe John Lennon

Data publicării:
John Lennon And yoko Ono
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Ambiţiile personale şi micile stratageme - manipulări, droguri şi amante - folosite de artista japoneză Yoko Ono, dispusă să facă absolut totul pentru a câştiga favorurile celebrului muzician britanic John Lennon, chitaristul trupei The Beatles, sunt prezentate într-o nouă carte, "Being John Lennon: A Restless Life", publicată recent de scriitorul Ray Connolly, potrivit unui articol publicat joi pe site-ul madame.lefigaro.fr.

John Lennon And yoko Ono
Foto: Gulliver/ Getty Images

În acest volum, scriitorul britanic evocă influenţa exercitată de Yoko Ono asupra lui John Lennon şi afirmă că artista niponă „l-a hipnotizat pur şi simplu” pe legendarul muzician.

„Yoko era agresivă, îl hărţuia constant pe John cu scrisori şi apărea în locurile în care el se afla”, spune Ray Connolly, deloc înclinat să o menajeze pe cea de-a doua soţie a lui John Lennon. Practic nedezlipită de muzician, potrivit acestui biograf britanic, artista japoneză, care a format un cuplu cu John Lennon din 1966 până în 1980, l-ar fi urmat pe acesta până şi într-un centru de yoga foarte retras, construit în Himalaya.

„Pe orbită, în jurul The Beatles”

Cei doi artişti s-au cunoscut la sfârşitul anilor 1960, cu ocazia unui vernisaj organizat la galeria de artă Indica din Londra. Încă de atunci, afirmă Ray Connolly, Yoko Ono avea o singură obsesie: să se apropie cât mai mult posibil de rockerul milionar. Întâlnirea sa cu membrul trupei The Beatles a fost "pur accidentală", pretinde ea, insistând asupra faptului că nici măcar nu l-a recunoscut pe John Lennon cu ocazia primei lor întâlniri.

Este fals, afirmă însă Ray Connolly, care susţine că tânăra niponă ar fi insistat ca unul dintre membrii trupei The Beatles să fie prezent la vernisaj. După prima lor întâlnire, Yoko l-a contactat pe John Lennon pentru a-i cere să compună coloana sonoră pentru un scurtmetraj al ei. Yoko „a intrat pe orbită, în jurul The Beatles”. Ray Connolly merge chiar şi mai departe de atât în supoziţiile sale, afirmând că artista s-a folosit de acea întâlnire pentru o acţiune de „autopromovare”.

Reputaţie proastă

Deşi Yoko a obţinut în cele din urmă favorurile muzicianului pe care îl adula, anturajul acestuia a văzut relaţia lor cu ochi critici. Potrivit biografului britanic, mătuşa lui John Lennon o poreclise pe Yoko "piticul otrăvit". Paul McCartney, Ringo Starr şi George Harrison refuzau ca ea să asiste la sesiunile de înregistrări ale grupului The Beatles.

„Criticii ei (...), şi erau destul de mulţi, sublinau comploturile ei inteligente şi căutarea ei constantă a atenţiei”, explică Ray Connolly, prieten mulţi ani al legendarului muzician. Obsesia ei pentru atenţie devenise atât de mare, „încât John simţea că ea era vedeta, iar el publicul ei”, a adăugat scriitorul. În epocă, Yoko Ono l-ar fi făcut pe John Lennon, aflat pe atunci în căutarea „unei renaşteri spirituale” şi fiind consumator de amfetamine, să devină dependent de heroină. Pe scurt, noua "recrută" a muzicianului avea o reputaţie proastă.

Femeie influentă

În 1968, John Lennon a plecat într-un memorabil sejur în India. Şi s-a deplasat - ascunzându-se de prima lui soţie, Cynthia - la biroul Poştei locale, pentru a primi scrisorile lui Yoko Ono. Legătura muzicianului cu artista originară din Tokyo a determinat divorţul dintre John şi Cynthia. Yoko Ono a devenit apoi în mod oficial partenera de viaţă a muzicianului. Şi s-a insinuat, puţin câte puţin, în viaţa lui profesională.

Potrivit cărţii lui Ray Connolly, Yoko Ono „nu iubea rockul şi îl considera grosier din punct de vedere cultural”, făcând fără încetare sugestii deplasate membrilor trupei The Beatles. John insista pe atunci ca partenera lui de viaţă să fie prezentă la toate sesiunile de înregistrare ale formaţiei, fapt ce ar fi condus progresiv la tensiuni între membrii grupului şi, în cele din urmă, la destrămarea trupei. Yoko Ono a devenit astfel un intermediar între John Lennon şi Paul McCartney, dar şi noul agent al lui John. Promovată ulterior la rangul de manager oficial al chitaristului, ea a preluat şi controlul complet asupra finanţelor acestuia.

Yoko Ono şi John Lennon au fost căsătoriţi în perioada 1969-1980. Cei doi artişti au împreună un fiu, Sean Lennon, care s-a născut în 1975.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...