Coldplay este cea mai difuzată trupă din lume (Spotify)

Data publicării:
coldplay

Formaţia Coldplay a fost desemnată de platforma de streaming Spotify drept cea mai difuzată trupă din lume, piesele sale fiind ascultate de peste 5 miliarde de ori, informează News.ro.

coldplay

Cel mai recent album al formaţiei britanice, „A Head Full of Dreams” (2015), numără peste 1 miliard de audiţii online. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cele mai ascultate piese Coldplay pe Spotify sunt „Adventure Of A Lifetime”, cu 322 de milioane, şi „Hymn For The Weekend”, cu 289 de milioane.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Vineri, formaţia a lansat EP-ul „Live From Spotify London” pentru a marca această reuşită. Pe acest material se regăsesc versiuni ale pieselor „Everglow”, „Yellow”, „Christmas Lights”, „Adventure Of A Lifetime” şi „Viva La Vida”.

Grupul a primit recent titlul de British Artist Of The Year la BBC Music Awards.

Recent, grupul Coldplay a anunţat datele turneului nord-american din 2017, care urmează celor programate pentru Europa şi Asia.

Coldplay, înfiinţată în 1996, este una dintre cele mai de succes trupe ale noului mileniu şi este compusă din Chris Martin, Jon Buckland, Guy Berryman şi Will Champion.

Grupul britanic a lansat şapte albume de studio, care s-au vândut în peste 80 de milioane de copii pe plan mondial. Formaţia a câştigat şapte premii Grammy şi opt Brit Awards.

În ceea ce priveşte categoria „artist solo”, rapperul canadian Drake a fost desemnat cântăreţul cel mai difuzat în 2016 pe platforma de streaming Spotify, iar single-ul său „One Dance” ocupă primul loc în topul celor mai difuzate piese pe acest serviciu online.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri