Cântăreţul american Chris Isaak a anunţat luni că a fost diagnosticat cu pneumonie şi, din acest motiv, a fost nevoit să îşi anuleze toate concertele pe care le avea programate până la sfârşitul anului 2016, informează News.ro.
Rockerul american, în vârstă de 60 de ani, a dat publicităţii un comunicat de presă, luni, în care a ţinut să îşi liniştească fanii, transmiţându-le faptul că se află în convalescenţă, a început să se simtă deja mai bine şi că va reveni pe scenă la începutul anului 2017.
”Sunt un rocker care, de obicei, este destul de sănătos şi trăieşte curat. E cu adevărat neobişnuit pentru mine să îmi anulez concerte, dar vestea bună este că am început să mă simt mai bine. Abia aştept să revin pe scenă alături de trupa mea, imediat după ce voi fi sănătos 100%. Vreau să mulţumesc fanilor mei în avans pentru urările de bine”, a anunţat artistul.
În total, Chris Isaak a anulat 17 concerte pe care le avea programate până la sfârşitul acestui an. Printre show-urile anulate se află câteva reprezentanţii în Salt Lake City, Utah şi Los Angeles.