Cântăreţul Al Bano a suferit un infarct

Data publicării:
'Heiligabend mit Carmen Nebel' Show Taping
Foto: Gulliver/Getty Images

Cântăreţul italian Al Bano a suferit un infarct vineri seară şi a fost operat de urgenţă la Roma. Operaţia, care a durat trei ore, a reuşit, iar artistul a acordat deja un prim interviu în dimineaţa zilei următoare, în care a spus că se simte bine după acea intervenţie chirurgicală, informează site-ul cotidianului Corriere della Sera citat de News.ro.

'Heiligabend mit Carmen Nebel' Show Taping
Foto: Gulliver/Getty Images

Cântăreţul Al Bano a susţinut vineri seară un concert de Crăciun la Auditorium della Conciliazione din Roma, o sală de concerte aflată la mică distanţă de Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Aflat pe scenă, artistul italian a simţit dintr-o dată o durere intensă în zona pieptului. Era deja a doua criză cardiacă pe care Al Bano a avut-o în acea zi şi a fost transportat de urgenţă la spital.

”Am simţit prima durere vineri seară, în jurul orei 18.00. Apoi, a urmat a doua. În jurul orei 20.00 am fost dus la spital. Operaţia a durat trei ore. Aveam o problemă gravă, care a fost rezolvată foarte bine de către medici. Acum mă simt bine. Sunt întinerit, voi pleca într-un turneu”, a dezvăluit Al Bano într-un interviu pe care l-a acordat în dimineaţa zilei următoare, sâmbătă, pentru site-ul Oggi.it, săptămânalul care a publicat în premieră ştirea despre infarctul şi operaţia lui Al Bano.

Intervenţia a fost realizată cu pacientul semisedat, iar artistul a fost conştient pe parcursul operaţiei. ”Am putut auzi tot ce spuneau medicii şi de câteva ori mi-am muşcat limba. Am vrut să fac câteva glume, dar mi-am zis că ar fi mai bine să nu le distrag atenţia”, a dezvăluit Al Bano.

”Dacă totul merge bine, în câteva zile voi fi externat. E foarte bine aşa, pentru că am atât de multe lucruri de făcut”, a adăugat artistul.

Al Bano a acordat un scurt interviu şi pentru Corriere della Serra, sâmbătă, în care a dezvăluit că medicii i-au reconstruit două vase coronariene şi a vorbit despre faptul că se simte protejat de ”Spiritul Sfânt”, deşi acesta este ”puţin ciudat” - ”mai întâi îţi dă lovitura, dar apoi te ajută să te ridici” - şi despre planurile sale de a susţine un nou concert, în Germania, alături de partenera lui de scenă, cântăreaţa Romina Power.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”