Actriţa Bella Thorne a dezvăluit că a fost abuzată sexual până la vârsta de 14 ani

Data actualizării: Data publicării:
Bella Thorne
Foto: Shutterstock

Actriţa americană Bella Thorne a dezvăluit că a fost abuzată sexual şi fizic în copilărie, până la vârsta de 14 ani, când şi-a făcut curaj să se apere, scrie bbc.com, citat de News.ro. Bella Thorne, în prezent în vârstă de 20 de ani, a făcut dezvăluirea printr-un mesaj pe care l-a publicat pe Instagram.

Bella Thorne
Foto: Shutterstock

„Am fost abuzată sexual şi fizic în copilărie, din prima zi a vieţii mele pe care mi-o amintesc şi până la vârsta de 14 ani, când în sfârşit mi-am făcut curaj să îmi încui uşa seara şi să stau lângă ea. Întreaga nenorocită de noapte. Aşteptând ca cineva să profite din nou de viaţa mea. Am tot aşteptat să se oprească şi în sfârşit s-a întâmplat. Dar unii dintre noi nu suntem atât de norocoşi să ieşim cu viaţă. Vă rog ca astăzi să apăraţi fiecare suflet care a fost maltratat”, a scris actriţa, adăugând hashtagul „#timesup” (Timpul s-a scurs, n.r.).

Mai multe actriţe au purtat ţinute negre, duminică seara, la gala Globurilor de Aur, în semn de susţinere a iniţiativei „Time’s Up”, împotriva abuzului sexual şi pentru a promova egalitatea de gen la Hollywood şi în lume.

Campanii precum „Me Too” (Şi eu, n.r.) şi „Time’s Up”, care au ca scop protejarea tuturor femeilor din toate domeniile de activitate, nu doar din industria de divertisment, au fost în centrul atenţiei la gala Globurilor de Aur.

În ultimele luni, mai multe personalităţi de la Hollywood, precum Kevin Spacey, au fost acuzate de abuz sexual, după ce a izbucnit scandalul sexual în care este implicat producătorul Harvey Weinstein.

Născută de 8 octombrie 1997, Annabella Avery Bella Thorne este o actriţă americană. Este cunoscută pentru apariţiile sale în producţii precum serialul de televiziune „Totul Pentru Dans/ Shake It Up!” (2010) şi comediile „The DUFF” (2015) şi „Din greşeală împreună/ Blended” (2014), în care a jucat alături de Drew Barrymore şi Adam Sandler.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri