Actor înjunghiat în stomac pe o scenă în China. Simon Yam ar fi fost confundat cu altcineva
Data actualizării: Data publicării:
Un individ necunoscut l-a înjunghiat sâmbătă pe actorul Simon Yam din Hong Kong în timpul unui eveniment organizat în China, a anunţat presa oficială chineză, care a precizat că rănile suferite de actor nu îi pun viaţa în pericol, relatează Reuters.
O înregistrare video postată de platforma media Weibo arată cum un bărbat îmbrăcat cu o vestă închisă la culoare s-a urcat pe scenă şi l-a atacat pe Yam cu un cuţit, în timpul unui eveniment desfăşurat în oraşul Zhongshan din provincia Guangdong, în sudul Chinei, scrie Agerpres.
Ziarul China Youth Daily a anunţat că Simon Yam, 64 de ani, a fost transportat la spital, însă rănile suferite la nivelul mâinilor şi a stomac nu îi pun în pericol viaţa.
Citând un comunicat al poliţiei, publicaţia afirmă că atacatorul nu a fost încă identificat, însă se pare că Yam a fost confundat cu altcineva.
Actorul Simon Yam este cunoscut pentru rolul său din filmul "Contact" din 1992 şi şi-a făcut debutul la Hollywood în pelicula "Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life" din 2003. El este de asemenea producător de film.