Actor din „Piraţii din Caraibe”, acuzat de comportament inadecvat la locul de muncă

Data publicării:
piratii din caraibe

Actorul Geoffrey Rush, premiat cu Oscar, cunoscut, între altele, pentru interpretarea căpitanului Barbossa în franciza cinemtografică „Piraţii din Caraibe”, a fost acuzat de comportament inadecvat la locul de muncă, în timpul unei adaptări a piesei de teatru „Regele Lear” la Sydney Theatre Company. Artistul neagă acuzaţia, informează nme.com citat de News.ro.

Geoffrey Rush a fost acuzat de comportament inadecvat de către o fostă colegă de la Sydney Theatre Company (STC). Femeia susţine că incidentul a avut loc în 2015, în timpul unei adaptări a piesei de teatru „Regele Lear”.

Compania de teatru a transmis un punct de vedere, miercuri, precizând că a primit o reclamaţie după ce colaborarea cu Rush s-a încheiat.

Compania continuă să lucreze cu reclamanta pentru a reduce la minimum riscul de a se repeta presupusul caz de comportament inadecvat la locul de muncă”, a mai transmis Sydney Theatre Company, potrivit Telegraph Australia.

„Reclamanta a cerut să nu îi fie dezvăluită identitatea. STC respectă această cerere şi, din motive de confidenţialitate, nu va face mai multe comentarii” , a mai arătat mesajul.

Geoffrey Rush a negat acuzaţiile prin intermediul avocatului său, susţinând că a avut întotdeauna un comportament „impecabil”.

„Domnul Rush nu a fost contactat de Compania de Teatru Sydney şi de reclamantă şi nici de vreun reprezentant al acestora cu privire la acest subiect. În plus, el nu a fost informat în legătură cu natura reclamaţiei şi cu ce implică aceasta”, a spus avocatul lui Rush.

Avocatul a criticat STC pentru mesajul transmis: „«Înţelegerea» voastră în legătură cu ceea ce s-a întâmplat este, cu tot respectul, pur şi simplu nefondată. Această acuzaţie nu merită nici un alt comentariu în afară de faptul că este falsă”.

Geoffrey Rush, în vârstă de 66 de ani, a primit un premiu Oscar în 1996, pentru ”Shine” şi a fost nominalizat pentru rolurile din ”The King's Speech”, ”Quills” şi ”Shakespeare in Love”. El a fost protagonist al filmului HBO ”The Life and Death of Peter Sellers”. Actorul este cunoscut şi pentru interpretarea căpitanului Barbossa în franciza cinematografică „Piraţii din Caraibe”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei