„Nora” la TNB într-o viziune regizorală originală

Data publicării:
414118395_695398709411167_5311673690100419271_n

„Nora” de Henrik Ibsen, unul dintre cele mai reprezentative texte din dramaturgia norvegiană și universală, se bucură de succes pe scena Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

Spectacolul creat de Chris Simion – Mercurian într-o viziune regizorală inedită a fost extrem de aplaudat de spectatorii care au participat la sfârșitul anului trecut la avanpremieră și premieră.

Premiera oficială a „Norei” va avea loc joi, 25 ianuarie, ora 19, la Sala Atelier a Teatrului Național I.L.Caragiale din București, în prezența doamnei Ellen Horn, expert în dramaturgia celebrului dramaturg norvegian Henrik Ibsen și a bordului Fundației Ringebu Prestegard. Ellen Horn este și una dintre cele mai iubite și admirate personalități culturale din Norvegia, actriță, regizor, fost ministru al culturii, directoare a Teatrului Național din Oslo și a Festivalului Ibsen. Ellen Horn va susține pe 25 ianuarie și un master class pentru tinerii actori care va avea ca punct de pornire textul menționat mai sus.

Noua punere în scenă se bazează pe un demers regizoral original care o are pe Irina Movilă în rolul titular, alături de Ioan Andrei Ionescu, Șerban Pavlu, Amalia Ciolan, Mihai Munteniță, Bianca Marinescu, Geo Vișan, Robert Herea. Scenografia este semnată de Maria Miu, coregrafia de Ioana Marchidan, light design Alin Popa și muzica originală creată de Călin Țopa.

”Nora" este o co-producție Teatrul Național I.L.Caragiale, Fundația Calea Griviței și Asociația Culturală Grivița 53, co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național.

Spectacolul face parte din SPIRIT GRIVITA 53, proiect ce susține demersul ”GRIVITA 53 - primul teatru construit împreună” finanțat din granturile SEE 2014-2021, fonduri nerambursabile în cadrul programului RO-CULTURA.

„Să joci Nora este ca și cum ai juca Hamlet. Să montezi Henrik Ibsen este ca și cum ai monta Shakespeare. Sunt texte și personaje iconice, care pot vorbi astăzi la fel de puternic cum au făcut-o acum sute de ani. Am propus un discurs regizoral activ, contemporan, în directă legătură cu societatea în care trăim și care sper să lucreze pe emoțiile și gândurile spectatorului și după ce iese din sală, un demers artistic nondemonstrativ, ci mai degrabă o incursiune, o călătorie în emoțiile și gândurile personajelor, cu o puternică latură terapeutică, de oglindire și reparatio: toate suntem surorile Norei. Deși „Nora” este considerat un text feminist, sper că am reușit (noi ca echipă artistică) să îl scoatem din acest clișeu și să ii redăm o altfel de interpretare. În spatele a tot ceea ce a scris Ibsen există o îndrumare sau o încurajare de a fi mai bun și de a deveni conștient de propria-ți identitate ca individ și asta am vrut să scot în evidență.”, a mărturisit Chris Simion – Mercurian.

https://www.tnb.ro/ro/nora

CHRIS SIMION–MERCURIAN este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București, secția teatrologie (2000) și regie teatru (2005). A publicat zece cărți, printre care Ce ne spunem când nu ne vorbim, 40 de zile, Care dintre noi, În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la Mine, Imperativele adolescenței.

Cea mai recentă carte a sa – Dicționar de optimisme.

Dăruiește pentru a exista mai departe! – așa am putea descrie într-o singură frază personalitatea lui Chris.

Chris Simion–Mercurian este una dintre cele mai vocale și iubite artiste din generația sa, o personalitate creatoare, originală, inovativă, un spirit viu, explorator, care s-a impus în cultura contemporană prin curaj, forță, pasiune și moralitate. Deși este recunoscută atât național, cât și internațional și deține câteva premii care ar fi putut să îi încurajeze aroganța, Chris își păstrează modestia și își cultivă neîncetat smerenia. Este un om conectat la Univers, un om al unei ere care ar putea începe.

A regizat peste 40 de spectacole de teatru, printre care Oscar și tanti Roz, Domnul Ibrahim și Florile Coranului, Copilul lui Noe după Eric Emmanuell Schmitt, Maitreyi după Mircea Eliade, Scaunele de Eugene Ionesco, Dragostea durează 3 ani după Frederic Beigbeder, Copilul divinși Cu ce vă servesc? după Pascal Bruckner, Mecanica inimii după Mathias Malzieu, Cineva are să vină de Jon Fosse și multe altele. A inițiat Festivalul de teatru independent UNDERCLOUD, ajuns la cea de a XVI-a ediție. A demarat proiectul Grivița 53 (www.grivita53.ro), de construire a primului teatru privat de la zero.

A debutat și în cinematografie, regizând primul său film - eseu, Care dintre noi, bazat pe propria experienţă în lupta cu cancerul și este activă în susținerea femeilor care trec prin acest diagnostic oncologic alături cu Asociația R.O.Z.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri