Surpriză. Actriță nominalizată la Oscaruri, dar premiată la "Zmeura de Aur"
Data actualizării: Data publicării:
Aşa cum este tradiţia, cu o zi înainte de Oscaruri, se decernează Zmeura de Aur, trofeul pe care niciun cineast nu vrea să-l aibă acasă. Motivul: premiile se acordă filmelor de o calitate îndoielnică şi actorilor cu prestaţii slabe pe marile ecrane. Anul acesta, principalii câştigători sunt o comedie din franciza "Sherlock Holmes" şi Donald Trump. Iar Melissa McCarthy a reuşit să facă o contraperformanţă. Nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, ea şi-a adjudecat şi "Zmeura de aur" la aceeaşi categorie pentru rolul din pelicula "Cine trage sforile".
Marele câştigător, dacă se poate spune aşa, la Zmeura de Aur este filmul "Holmes și Watson", o comedie din franciza "Sherlock Holmes". Acesta a plecat acasă cu patru trofee - cel mai slab film, cel mai slab actor, cel mai slab regizor şi cea mai slabă readaptare.
Surpriza a venit la categoria cea mai slabă actriţă. Premiul a mers către Melissa McCarthy pentru rolul jucat în "Cine trage sforile?". Aceeaşi actriţă este nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru prestaţia din drama "Can you ever forgive me?"
Preşedintele SUA, Donald Trump, a câştigat două premii la categoria cel mai slab actor pentru apariţiile sale în două documentare lansate anul trecut, "Death of a Nation" şi "Fahrenheit 11/9". Iar zmeura de aur pentru cea mai slabă actriţă în rol secundar a mers către consiliera liderului american, Kellyanne Conway, pentru apariţiile din "Fahrenheit 11/9". Distincţia pentru cel mai prost scenariu a fost câştigată de pelicula "Cincizeci de umbre descătușate".