Serial despre Karl Marx și Friedrich Engels

Data actualizării: Data publicării:
marx engels colaj

Un serial de televiziune despre Karl Marx, Friedrich Engels şi familiile lor, adaptat după cartea „Love and Capital”, semnată de Mary Gabriel, se află în pregătire, într-o coproducţie americano-europeană, informează revista Variety, citată de News.ro.

marx engels colaj

Scenariul va fi scris de Alice Birch, cunoscută pentru scenariul filmului „Lady Macbeth”, regizat de William Olroyd, care a avut premiera la Toronto International Film Festival, de unde a fost preluat de Roadside Attractions pentru a avea premiera în Statele Unite ale Americii, în anul 2017.

Publicat în anul 2011, volumul „Love and Capital” a fost finalist pentru premiul Pulitzer, National Book Award şi National Book Critics Circle.

Povestea prezintă vieţile lui Jenny şi Karl Marx, Friedrich Engels şi celor două surori – Mary şi Lizzie Burns, şi ale fiicelui lui Marx - Jennychen, Laura şi Eleanor.

Aventuri ilicite, planuri revoluţionare, pact de crimă şi sinucidere, escapade la miezul nopţii, lux aristocratic şi sărăcie dickensiană – adevărata poveste a dinastiei Marx întrece chiar şi cele mai fanteziste telenovele inventate din ziua de astăzi, totul în contextul formării de idei care încă transformă societatea globală din prezent”, a spus James Schamus, scenarist şi fondator al companiei de producţie Symbolic Exchange.

Permiţându-ne să experimentăm povestea extraordinară prin ochii femeilor care au trăit-o, în mod deosebit, Mary Gabriel ne oferă ocazia să simţim întreaga drama umană care ne-a schimbat lumea”, a adăugat el.

Noul serial TV va fi produs de compania americană Symbolic Exchange, compania germană X-Filme, compania franceză Haut et Court şi compania britanică Potboiler.

James Schamus, care a înfiinţat Symbolic Exchange în New York, în anul 2015, a scris scenariul pentru „The Ice Storm”, câştigător la Festivalul de Film de la Cannes, şi a produs filmul nominalizat la Oscar „Brokeback Mountain - O iubire secretă/ Brokeback Mountain”. El a fost, de asemenea, director executiv pentru Focus Features. Debutul său regizoral în lungmetraj a fost o adaptare a cărţii „Indignation” de Philip Roth, care a avut premiera la Festivalul de Film Sundance.

Symbolic Exchange a stabilit un acord cu Meridian Entertainment şi a anunţat recent primele sale două filme care vor fi finanţate prin intermediul acestuia – „Casting JonBenet”, regizat de Kitty Green, şi „A Prayer Before Dawn”, regizat de Jean-Stéphane Sauvaire, cu Joe Cole în rolul principal. Ambele filme vor avea premiera anul viitor.

Karl Heinrich Marx - filosof, istoric, economist, sociolog şi jurnalist german - şi filosoful politic german Friedrich Engels au întemeiat teoria socialismului ştiinţific şi au scris împreună „Manifestul Partidului Comunist”, publicat în anul 1848.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
“Profetul burselor”, avertisment serios: “Milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă și casele”
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Caz revoltător în sportul românesc. Antrenorul a fost arestat după ce și-a abuzat sexual eleva de 15 ani
Newsweek
Șeful Casei de Pensii anunță creșterea pensiilor în martie. Pensionarii îl contrazic: Așteptăm un an
Digi FM
Jason Momoa, prima apariție cu iubita. Ea e o actriță superbă, cu 13 ani mai tânără decât starul din "Aquaman"
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...