„Noroi, haos și moarte”. Traumele din Primul Război Mondial l-au influențat pe JRR Tolkien să scrie “Stăpânul Inelelor”

Într-un interviu din 1968, BBC a vorbit cu scriitorul JRR Tolkien despre experiențele sale din timpul Primului Război Mondial și despre modul în care acestea și-au pus amprenta asupra trilogiei fantasy, “Stăpânul Inelelor”.

„Poveștile - sincer, poveștile umane sunt întotdeauna despre un singur lucru - moartea. Inevitabilitatea morții”, a declarat autorul “Stăpânului Inelelor”, JRR Tolkien, într-un documentar BBC în 1968, în timp ce încerca să explice despre ce era vorba cu adevărat în cartea sa.

Bestseller de la început

Romanul, al cărui prim volum a fost publicat în urmă cu 70 de ani, a captivat cititorii încă de la apariția sa pe rafturi în 1954. La momentul interviului, „Stăpânul inelelor”, cu construcția sa complexă a lumii și istoriile detaliate ale unor ținuturi populate de elfi, hobbiți și vrăjitori, amenințate de maleficul Sauron, devenise deja un bestseller și o piatră de temelie a genului fantasy.

Pentru a explica mai bine ce a vrut să spună prin faptul că povestea este despre moarte, Tolkien a băgat mâna în buzunarul de la geacă și a scos portofelul, care conținea o tăietură de ziar. Apoi a citit cu voce tare din acel articol, care citea din „O moarte foarte ușoară” a Simonei de Beauvoir, emoționanta sa relatare din 1964 despre dorința mamei sale, muribunde, de a se agăța de viață.

„Nu există moarte naturală”, a citit el. „Nimic din ceea ce i se întâmplă unui om nu este vreodată natural, deoarece prezența sa pune lumea sub semnul întrebării. Toți oamenii trebuie să moară: dar pentru fiecare om moartea sa este un accident și, chiar dacă o știe și consimte la ea, este o încălcare nejustificabilă.”

„Ei bine, poți fi sau nu de acord cu cuvintele”, a spus el. „Dar acestea sunt izvorul-cheie al Stăpânului Inelelor.”

Spectrul morții s-a abătut asupra vieții timpurii a lui Tolkien, iar aceste experiențe au modelat profund modul în care el vedea lumea, influențând temele pe care le va relua în mod repetat atunci când își va scrie poveștile despre Pământul de Mijloc.

Spectrul morții

John Ronald Reuel Tolkien s-a născut în 1892 din „doi părinți foarte englezi, extrem de britanici” în Africa de Sud, unde se mutaseră, în timp ce tatăl său urma o carieră în domeniul bancar.

La vârsta de trei ani, în timpul unei vizite acasă la familia sa engleză împreună cu mama sa și fratele său mai mic, Hilary, tatăl său - care plănuise să li se alăture - a murit pe neașteptate de febră reumatică. Fiind întreținătorul familiei, moartea sa bruscă a lăsat familia fără resurse. Mama sa, Mabel, a decis să rămână în Marea Britanie, stabilindu-se într-o căsuță ieftină în satul Sarehole, lângă Birmingham.

Întoarcerea sa în Anglia a fost „un fel de dublă întoarcere acasă, ceea ce a făcut ca efectul pajiștilor englezești obișnuite, al pauzelor rurale, să fie extrem de important pentru mine”, a declarat Tolkien pentru BBC.

Amestecul dintre zona rurală din împrejurimi și orașul industrializat din apropiere, Birmingham, a continuat să influențeze puternic peisajele pe care le-a imaginat mai târziu în Stăpânul Inelelor.

Tolkien a fost extrem de apropiat de Mabel, care și-a învățat fiii acasă și i-a trezit dragostea pentru povești, mituri și botanică. Ea i-a cultivat darul remarcabil pentru limbi străine, învățându-l de la o vârstă fragedă latină, franceză și germană și inspirându-l mai târziu să inventeze propriile limbi, doar din plăcere.

Când avea 12 ani, Mabel a fost diagnosticată cu diabet de tip 1, care, înainte de descoperirea insulinei în 1921, s-a dovedit a fi un pronostic fatal. Mama lui Tolkien s-a convertit la catolicism la începutul secolului, iar când aceasta a murit la 14 noiembrie 1904, cei doi băieți orfani au rămas în custodia unui preot, părintele Xavier Morgan, și apoi la o mătușă.

„Noroi, haos și moarte”

Priceperea academică a lui Tolkien i-a asigurat un loc la Universitatea Oxford, unde a studiat limbile clasice înainte de a trece la filologie datorită talentului său pentru limbi. Când a izbucnit Primul Război Mondial în 1914, a reușit să amâne înrolarea datorită studiilor sale. Dar după absolvirea studiilor în anul următor și confruntat cu presiunea socială tot mai mare din partea rudelor, a fost numit sublocotenent în Lancashire Fusiliers și trimis pe Frontul de Vest.

Batalionul lui Tolkien a ajuns pe Somme la începutul lunii iulie 1916. Bătălia avea să se dovedească a fi unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria omenirii. Oroarea brutală a războiului de tranșee pe care l-a îndurat acolo, cu noroiul, haosul și moartea sa, a lăsat o amprentă de neșters asupra sa și a continuat să fie prezentă în scrierile sale ulterioare.

Câmpurile de luptă devastate de război din Franța și Belgia pot fi văzute în descrierile sale despre peisajul infernal și dezolant al Mordorului din Stăpânul Inelelor. Ecouri ale imensei suferințe și ale măcelului la care a asistat - provocate de noul război mecanizat - se regăsesc în portretul său al terifiantelor mașini de război orci și în defrișarea Pământului de Mijloc de către vrăjitorul corupt Saruman.

Un fel de "exorcism" al ororilor trăite

Autorul cărții Tolkien and the Great War (Tolkien și Marele Război), John Garth, a declarat pentru BBC în 2017 că el crede că romancierul și-a folosit scrierile ca pe un „exorcism” al ororilor pe care le-a văzut în Primul Război Mondial. Febra tranșeelor nu a fost singurul mod în care războiul l-a afectat pe romancier, sugerează el. „Își pierduse doi dintre cei mai dragi prieteni pe Somme și, vă puteți imagina, trebuie să fi fost la fel de distrus pe dinăuntru ca și fizic”, a spus el.

Această convingere este împărtășită de Dr. Malcolm Guite, poet și teolog. El a declarat podcastului BBC Great Lives în 2021 că „există detalii care cred că vin direct din experiența sa de război și pe care probabil nu le-ar fi putut scrie direct [după aceea]. El a fost traumatizat. Deci, cadavrele din bălțile din mlaștini care priveau în sus. Deșeurile teribile din fața Mordorului cu fumurile otrăvitoare care ies din pământ. Toate acestea provin de pe Frontul de Vest”.

În mod similar, experiența lui Tolkien cu privire la camaraderia profundă formată între soldații care îndurau astfel de atrocități adaugă un realism subtil și semnificativ legăturii de nezdruncinat dintre cei doi hobbiți principali din Stăpânul inelelor, Sam și Frodo.

„Tolkien a spus în mod specific că aceasta a fost relația dintre acei tineri ofițeri care au fost măcelăriți și ordonanța”, a spus Guite.

În noiembrie 1916, după luni de luptă, Tolkien a contractat febra tranșeelor, o boală cauzată de păduchi, și a fost trimis în Anglia. Până la sfârșitul războiului, aproape toți oamenii cu care servise în batalionul său fuseseră uciși.

Mai mult decât o alegorie directă

Dar o parte din farmecul de durată al Stăpânului Inelelor este că este mai mult decât o simplă alegorie directă. Temele pe care le explorează - războiul și trauma, industrializarea și pustiirea lumii naturale, influența corupătoare a puterii și modul în care legătura de prietenie îi poate ajuta pe oameni să îndure adversitatea și pierderea - rezonează mult dincolo de un singur eveniment sau moment.

Romanul fantastic a fost, uneori, respins de unii critici ca fiind doar o poveste de aventuri a unor prieteni curajoși care luptă împotriva unui rău de nedescris. Dar “Stăpânul Inelelor” nu este o glorificare a războiului - este o reflecție asupra modului în care moartea și trauma conflictului îi schimbă irevocabil pe cei care sunt martori și trăiesc prin el.

Dislocarea resimțită de mulți soldați care au servit în Primul Război Mondial la întoarcerea acasă, întâmpinați de cei care erau incapabili să înțeleagă ceea ce văzuseră și făcuseră, este reflectată în ultima carte, când hobbiții se întorc în Comitat. Aceștia își găsesc lumea schimbată în urma bătăliei, colegii lor hobbiți fiind incapabili să înțeleagă de ce Frodo și Sam, care sunt bântuiți de cele prin care au trecut în călătoria lor, nu vor mai putea fi niciodată atât de inocenți.

„Un critic a spus odată în recenzia sa că este o carte foarte veselă, nu-i așa?” a declarat Tolkien pentru BBC. „Toți băieții vin acasă și toată lumea este fericită și bucuroasă. Nu este adevărat, desigur. Nu asta este povestea.”

Editor : Sebastian Eduard