Kevin Spacey trebuie să plătească 31 de milioane de dolari din cauza acuzațiilor de abuz sexual

Data publicării:
Kevin Spacey
Actorul Kevin Spacey. Foto: Profimedia Images

Un mediator a decis ca actorul Kevin Spacey să plătească aproape 31 de milioane de dolari studioului care a realizat serialul de succes al Netflix „House of Cards”, pentru încălcarea contractului, în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală aduse actorului american, relatează BBC.

Decizia a fost luată anul trecut, dar a devenit publică luni, după ce avocații studioului MRC au depus o cerere în instanță pentru a confirma sentința.

Actorul s-a confruntat cu mai multe acuzații de agresiune sexuală, începând din 2017. El a negat însă orice abatere.

Spacey, în vârstă de 62 de ani, a pierdut rolul principal al politicianului din „House of Cards" și a intrat într-un con de umbră de când a fost acuzat că a creat un mediu de lucru „toxic” pe platourile de filmare prin faptul că ar fi făcut comentarii grosolane și ar fi atins tinere angajate fără consimțământ.

El a fost una dintre primele figuri importante de la Hollywood care au fost acuzate public de comportament necorespunzător în urma scandalului Harvey Weinstein, în timp ce mișcarea #MeToo lua amploare.

MRC și Netflix l-au concediat pe Spacey din House of Cards și l-au scos din distribuția serialului.

Ca urmare, studioul a declarat că a pierdut milioane de dolari, deoarece începuse deja să lucreze la următorul sezon, potrivit presei americane.

MRC a intentat procesul în ianuarie 2019, încercând să recupereze costurile.

Avocații ambelor părți au audiat peste 20 de persoane în cadrul unei audieri de arbitraj confidențiale de opt zile, în februarie 2020, relatează Variety. Publicația a adăugat că hotărârea de 46 de pagini luată cinci luni mai târziu rămâne confidențială, potrivit Mediafax.

Cu toate acestea, petiția înaintată luni de MRC la Curtea Superioară din Los Angeles confirmă faptul că a fost luată o hotărâre în favoarea studioului. Spacey și companiile sale de producție, M Profitt Productions și Trigger Street Productions, trebuie să plătească daune, onorarii de avocați și cheltuieli de judecată.

Actorul a făcut apel împotriva deciziei, dar acesta a fost respins luna aceasta.

Spacey a pierdut mai multe roluri ca urmare a acuzațiilor, dar a revenit la actorie în acest an, cu o apariție într-un film italian independent cu buget redus, regizat de Franco Nero.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...