INTERVIU. Derek Jacobi și secretele unuia dintre cei mai mari actori britanici
Este unul dintre acei mari actori shakespeare-ieni în viață și l-ați văzut, poate, recent, în blockbusterul „Murder on the Orient Express” (Crimă în Orient Expres) și sigur vi-l aduceți aminte din „The Gladiator” (Gladiatorul). Poate nu i-ați reținut numele, dar chipul și vocea sunt inconfundabile: Sir Derek Jacobi! Iată-l într-un interviu acordat în exclusivitate emisiunii „Ca-n filme”:
„Dintotdeauna am vrut să fiu actor. N-am avut nicio revelație de tipul pe drumul Damascului. Am fost singur la părinți, într-o familie care nu avea nicio legătură cu teatrul, actoria, cultura în orice sens. Nu i-am văzut pe părinții mei citind vreodată o carte. Citeau ziare, dar niciodată cărți. Dar cumva, în noaptea în care am fost conceput, s-a activat o genă rebelă. M-am născut și deja eram actor”, spune Derek Jacobi.
„În acele vremuri, pentru că eu sunt foarte bătrân, copiii se puteau juca în stradă cu prietenii lor. Imaginau scenarii și jucau mame și tați, doctori și asistente. Și părinții nu erau îngrijorați că ar putea fi răpiți sau violați sau ceva de genul ăsta. Era o epocă mult mai benignă. Așa că mă jucam pe stradă cu prietenii mei. Și ne imaginam scenarii și le jucam și totul venea de la sine. Asta îmi făcea plăcere, și dintr-odată mi-am dat seama că poți să-ți câștigi existența din această joacă. Ce ar putea fi mai grozav? Ce ar putea fi mai grozav? Și de atunci asta am și făcut”, povestește actorul.
„Ai nevoie de un minimum de talent. Cu siguranță ai nevoie și de sănătate și rezistență. Pentru că atunci când joci Hamlet sau Regele Lear de opt ori pe săptămână, trebuie să fii în formă. Ca un atlet de Olimpiadă. Dar trebuie să ai și noroc. Noroc în sensul de a primi șansa de a juca Hamlet, de a juca Regele Lear. Și eu am primit aceste șanse. Pentru cea mai mare parte a carierei mele am avut de lucru. Nu a trebuit niciodată să mă zbat pentru roluri. Nu a fost nevoie să mă bag în seamă, știi ce zic?”, mărturisește Sir Derek Jacobi.
„În mod ciudat, sunt două roluri asemănătoare. Unul e într-un serial de televiziune, celălalt în cinema. Asemănarea e că în amândouă joc romani. Cel mai mare succes în televiziune l-am avut cu adaptarea cărților I, Claudius, scrise de Robert Graves. Iar în cinema, cel mai cunoscut rol al meu e cel din Gladiator. Acolo l-am jucat pe senatorul Gracchus. Acestea două sunt cele mai cunoscute roluri ale mele. În cinema cu siguranță e rolul din Gladiator.
Celălalt rol pentru care sunt cunoscut în cinema e unul într-un film de artă. L-am jucat pe pictorul Francis Bacon. Într-un film numit Love Is the Devil, care a fost selectat în secțiunea Un Certain Regard la Cannes. Cred că e un film extraordinar. Dar e un film de artă, cu ghilimelele de rigoare”, spune Derek Jacobi.
„O, pot să mă prefac foarte bine! Da, sigur! Cum să zic, actoria e... Un cuvânt frumos pentru a descrie actoria e meșteșug. Un alt cuvânt frumos e îndemânare. O traducere mai puțin plăcută, dar la fel de adevărată, e asta: trucuri. Prefăcătorie.
Unul dintre marii actori britanici, John Gielgud, atunci când îl juca pe Hamlet, opt reprezentații pe săptămână, obișnuia să spună că el poate să joace patru reprezentații. Celelalte patru spunea că le joacă în mod automat. Și e perfect adevărat ce spunea. Dar tehnica lui era îndeajuns de bună, încât nimeni nu-și dădea seama că joacă automat. Publicul credea că e cu adevărat în personaj. Dar cei mai iscusiți dintre actori pot, din necesitate, să se prefacă câteodată”, dezvăluie Derek Jacobi unul dintre secretele meseriei de actor.
„După ce am făcut un rol de obicei îl șterg din memorie. Dar există un rol, pentru că l-am jucat de atât de multe ori, de peste 400 de ori. E un rol scris de Shakespeare, și e vorba de Hamlet. Și îmi amintesc toate cuvintele din piesă. E singurul rol. Fac meseria asta de foarte multă vreme. Deci e imposibil să țin minte toate rolurile. Și atunci, când am terminat-o cu un rol....Și din fericire pentru mine, pot să trec la următorul rol”, spune Derek Jacobi.
„Rolurile mici sunt extraordinare. E foarte plăcut să joci astfel de roluri”, consideră actorul și explică de ce: „Atunci când ți se dau roluri principale în filme, există acest pericol ca tu să devii un „bun”. Știi ce vreau să zic? Un star de cinema! Nu mi-aș dori asta!”.
Diferența dintre teatru și film
„Nu e la fel în teatru. Poți să devii un actor de roluri principale în teatru fără să devii special. Filmele au un mod de a transforma actorii în monarhi. Star-urile de la Hollywood sunt regi și regine. Au anturaje, au curteni, oameni care au grijă de ei. Nu cred că mi-ar plăcea asta. Dar, dacă e să fiu onest, nu mi s-a oferit niciodată asta! Deci nu știu. Dar nu cred că mi-ar plăcea foarte mult. E mult mai plăcut să-ți aduci mica contribuție la un film, dar să o faci într-un mod minunat. Iar apoi să te retragi, să ieși din scenă”, consideră actorul.
„Inima mea e în teatru. Teatrul e, cred, prima mea dragoste. Și asta din exact același motiv pentru care rolurile în seriale TV, și chiar mai puțin cele din cinema, mi se par mai puțin satisfăcătoare. Pentru că la teatru publicul mă poate vedea în întregime. Pot să-mi vadă corpul, gesturile, pot să-mi audă vocea. Pot să vadă cum exprim și cum simt emoție. Iar eu sunt cel care ia deciziile artistice, creatoare, pentru ei. Și e o comunicare cu două direcții. Eu împart cu ei. Pentru o cameră de filmat, astea sunt lucrurile care contează. Iar acele alegeri artistice, creatoare, pe care pe scenă le iau eu în întregime, în film alegerile acestea sunt făcute de un regizor și un monteur, la o masă de montaj: luăm bucățica aia și o punem împreună cu cealaltă și vedem ce iese. Eu nu am nicio contribuție aici. Doar dacă mă cheamă Clint Eastwood sau Brad Pitt, dar altfel nu am nicio contribuție. Deci tempoul, ritmul meu, ei îl creează. Eu fac ce cred eu că e bine. De asemenea fac ce vrei tu să fac. Și în cinema îți dau ție. E foarte bine, mi-am făcut meseria. Într-un sens, sunt materie primă pentru tine.
Dar pe scenă, eu sunt șeful”, punctează Sir Derek Jacobi.
„Atunci când joci cu public, nu poți să fii prea dogmatic în ceea ce faci. Cred că trebuie să rămâi fidel personajului și piesei. Dar în același timp, tu nu joci pentru tine. Joci pentru ca ei să înțeleagă. Pentru ca ei să empatizeze cu personajul. E un echilibru fragil. Și în același timp asta face parte din satisfacția meseriei de actor. Faptul că în fiecare seară joci în fața unui alt public. Pentru că publicurile sunt diferite. Spectatorii aduc ceva diferit, o atmosferă diferită în fiecare seară. De exemplu dacă joci comedie, câteodată spectacolul prinde și spectatorii râd la fiecare replică. În seara următoare nu se mai întâmplă așa. De ce? E vina ta? Evident că faci ceva greșit, ceva la care ei nu se pot conecta. E un schimb fascinant între actor și public, iar asta nu se întâmplă în fața camerei.
În fața camerei te alegi cu alte lucruri. Dar publicul e o parte atât de importantă în ceea ce faci. Pentru că o faci pentru ei, nu pentru tine. Asta e șmecheria. Trebuie să joci ceea ce simți în interior, dar în același timp să le oferi lor asta.
Iar la teatru, trebuie să transmiți emoția atât celor care stau aproape de tine, așa cum stăm noi doi acum, dar și celor care stau tocmai în ultimul rând al lojei. Asta cere iscusință. Dar în același timp e și un truc”, continuă Derek Jacobi.
El spune că „primul lucru pe care vrea să-l distrugă un regim totalitar e gândirea. Creația. Imaginația! Adică exact seva din care se hrănește arta. Și orice om avid de putere își dă seama de puterea artei: scăpați de asta, reduceți-o la tăcere”. Totuși, Sir Derek Jacobi e optimist: „Tot ce implică spiritul și inima și sufletul și creativitatea mai degrabă decât distrugerea, tot ce are legătură cu asta e elementar și esențial pentru noi. Și în același timp arta e ceva terapeutic, dacă oamenii îi permit să fie. Pentru că ne hrănește ca ființe umane, ființe conștiente. Ne hrănește, ne încurajează, ne învață. Și este opusul distrugerii. E în întregime creatoare. Și cred că nu va fi distrusă niciodată”, a punctat actorul în interviul acordat Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
