Video&Foto Fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu din Munții Făgăraș a devenit platou de filmare pentru o producție cu Willem Dafoe

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe munte
Scene din filmul „Legenda lui Ochi", cu actorii Willem Dafoe și Emily Watson, sunt filmate la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș. Foto: Marius-Constantin Olariu/ Facebook

Scene din filmul „Legenda lui Ochi”, care îi are în distribuție pe Willem Dafoe şi Emily Watson, au fost filmate la Bâlea Lac. Echipa româno-americană a transformat fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu, denumită „Paltinu”, în platou de filmare, potrivit Mediafax.

Americanii au ales Bâlea Lac unde au început să filmeze, la sfârșitul săptămânii trecute, câteva scene din filmul „Legenda lui Ochi”, care îl are în distribuție pe Willem Dafoe.

„Suntem încântați și onorați că frumusețea Munților Făgăraș, în special frumusețea zonei Bâlea Lac, va fi admirată în curând de cinefili din toată lumea, iar o parte din ei, cu siguranță, vor dori să vină la fața locului”, au transmis, luni, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.

„Echipa mixtă româno-americană, la turnarea unor scene din filmul «Legenda lui Ochi», cu Willem Dafoe și alți actori americani. Scena în care sunt folosite oile noastre, autohtone”, a spus, pe Facebook, Marius Constantin Olaru, managerul Bâlea Turism, care administrează „Paltinu”, fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pentru scenele din „Legenda lui Ochi”, cabana a fost închiriată în totalitate și transformată în platou de filmare.

Proprietarii Cabanei Bâlea Lac şi ai telecabinei din zonă, familia Klingeis, s-au fotografiat cu Willem Dafoe şi Emily Watson.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Legenda lui Ochi" urmăreşte povestea unei tinere (Zengel) care fuge de acasă şi învaţă să comunice cu o specie de animale evazivă cunoscută sub numele de Ochi. Filmul produs de studioul A24 va include o partitură originală a compozitorului şi fondatorului Dirty Projectors, Dave Longstreth, colaborator frecvent al studioului de animaţie şi film al Saxon Enciclopedia Pictura, potrivit paginii de Facebook Willem Dafoe's Act, conform Agerpres.

Actorul american Willem Dafoe are patru nominalizări la Premiul Oscar şi trei la Globul de Aur, în cariera sa până în prezent având în total 110 nominalizări şi 79 de premii.

Zona situată la la o altitudine de peste 2.000 de metri în Munții Făgăraș a atras în mai multe ori echipe de filmare, aici fiind turnate scene de film și reclame.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri