Emilia Clarke spune că producătorii Game of Thrones au manipulat-o să filmeze nud și a recurs la alcool pentru a face față
Data publicării:
Emilia Clarke, una dintre vedetele celebrului serial Urzeala Tronurilor, îi acuză pe producătorii seriei că au manipulat-o pentru a filma cât mai multe scene nud.
Actrița a povestit că producătorii îi spuneau că își va dezamăgi fanii dacă refuză să filmeze goală și spune că a recurs la alcool pentru a face față unei astfel de provocări.
Vedeta a interpretat-o timp de 7 ani pe Daenerys Targaryen în celebra serie. Însă, în momentul în care a semnat contractul pentru a juca acest rol avea doar 23 de ani și era abia ieșită de pe băncile școlii. Acum, la 33 de ani, spune că ar refuza să joace în astfel de scene.