Compania Disney a celebrat succesul filmului „Black Panther” donând un milion de dolari unei organizaţii nonprofit dedicate tinerilor, Boys and Girls Clubs of America, scrie BBC. Astfel, Disney îi va ajuta pe beneficiarii acestei organizaţii să îşi dezvolte programele ştiinţifice, tehnologice, de inginerie şi matematică, scrie News.ro.
Filmul „Black Panther” este regizat de Ryan Coogler, iar din distribuţie fac parte Chadwick Boseman, Lupita Nyong'o, Michael B. Jordan, Daniel Kaluuya, Letitia Wright, Winston Duke, Angela Bassett, Forest Whitaker şi Andy Serkis.
Donaţia vine după iniţiativa „Black Panther Challenge”, prin care au fost strânse fonduri pentru a ajuta copii din medii defavorizate să vizioneze filmul. La această campanie, iniţiată de un activist din New York, s-au alăturat şi prezentatoarea TV Ellen DeGeneres şi actorul Chadwick Boseman, cu o donaţie de 10.000 de dolari. Mişcarea a avut loc şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Ghana şi Africa de Sud.
Potrivit companiei Disney, donaţiile „Black Panther” le vor servi copiilor din 12 comunităţi din Statele Unite ale Americii şi vor fi utilizate pentru „imprimante 3D, robotică, producţie video HD şi echipament dedicat conferinţelor”.
Lungmetrajul „Black Panther” a generat încasări de peste 100 de milioane de dolari, în cel de-al doilea weekend de la premiera nord-americană, ocupând primul loc în box office, după un sfârşit de săptămână în care „Jumanji” şi „The Greatest Showman” au înregistrat a zecea săptămână în top 10. Regizată de Ryan Coogler, prima adaptare Marvel pentru marile ecrane cu un supererou de culoare, cu Chadwick Boseman în rol principal, a generat încasări de 108 milioane de dolari.
Acesta a fost cel mai bun al doilea weekend din toate timpurile al unui film, după „Star Wars: The Force Awakens”. De la premiera din 16 februarie, „Black Panther” a generat încasări totale, la nivel mondial, de peste 704 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.