Deepika Padukone, una dintre cele mai populare actriţe de la Bollywood, a fost interogată sâmbătă de procurorii din domeniul combaterii traficului de droguri din India în cadrul unei anchete privind presupusa sinucidere a actorului Sushant Singh Rajput, în luna iunie, informează DPA, preluată de Agerpres.
Deepika Padukone este una dintre cele mai bine plătite actriţe de la Bollywood și a devenit cunoscută pe plan internaţional pentru rolul jucat în filmul „XXX: Return of Xander Cage” (2017), în care a apărut alături de Vin Diesel.
Laureată a numeroase premii, Deepika Padukone a fost citată în anchetă în legătură cu moartea actorului de 34 de ani, au confirmat autoritățile. Și alte două cunoscute actriţe, Shraddha Kapoor şi Sara Ali Khan, au fost interogate sâmbătă la sediul Biroului pentru Controlul Stupefiantelor (Narcotics Control Bureau, NCB) din Mumbai, potrivit posturilor de televiziune din India.
Cazul morţii lui Rajput şi investigaţiile ulterioare domină buletinele informative ale televiziunilor din India de luni de zile, împingând adesea în plan secund ştirile despre evoluţia pandemiei de coronavirus sau cele despre tensiunile de la graniţa cu China.
O sinucidere suspectă
Investigaţiile iniţiale privind moartea lui Rajput au dus la arestarea iubitei acestuia, Rhea Chakraborty, acuzată că i-ar fi procurat artistului canabis. Până în prezent, NCB a operat cel puţin 10 arestări în acest caz, incluzându-i pe fratele lui Chakraborty, pe unii dintre membrii staff-ului său, dar şi persoane suspectate că ar fi fost traficanţi de droguri.
Cel puţin alte 50 de persoane din industria cinematografică din Mumbai, între care mai mulţi actori, sunt de asemenea sub lupa organelor de anchetă.
Deepika Padukone este însă cea mai cunoscută persoană implicată până acum în anchetă. Până în prezent, nu au fost formulate acuzaţii împotriva ei. Actrița a fost chemată la interogatoriu întrucât numele ei a apărut în investigaţiile NCB privind legăturile dintre industria cinematografică şi cartelurile de droguri, a relatat postul de ştiri NDTV.
Padukone a fost întrebată dacă achiziţionează substanţe interzise pentru consum propriu, suspiciune apărută după interceptarea unor mesaje WhatsApp schimbate cu unele persoane din agenda ei de contacte.
Actorul Sushant Singh Rajput, una dintre cele mai mari vedete din Bollywood, a fost găsit mort în iunie, în apartamentul său din Mumbai. Inițial, s-a crezut că s-a sinucis. Moartea lui intervenea la doar câteva zile după cea a fostului său manager, un tânăr care a căzut de la etajul 14 al unei clădiri. Inclusiv premierul indian Narendra Modi a reacționat după decesul lui Rajput, spunând că a fost „un tânăr actor strălucit, plecat prea curând”.