DocuArt Fest. Cele mai bune documentare pot fi vizionate gratuit

Data actualizării: Data publicării:
docuart

Peste 40 de filme documentare vor putea fi vizionate la Bucureşti, în cadrul Festivalului DocuArt Fest. Timp de 6 zile, începând de marți şi până duminică, vor fi proiecţii la Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului - Sala Horia Bernea.

Docuart reuneşte producții ale artiştilor din mai multe ţări, care aduc diverse abordări şi experienţe de viaţă. Fiecare film va rula în ambele cinematografe și va fi urmat de sesiuni de discuţii cu regizorii.

După proiecţii vor avea loc masterclass-uri susţinute de cineaștii Cristian Tudor Popescu și Dan Curean.

La aproape un an de la evenimentul Colectiv, Docuart Fest organizează şi o dezbatere cu reprezentanţi ai posturilor de televiziune, printre care şi Digi24, care au realizat documentare despre tragedia din noaptea de 30 octombrie.

Programul complet poate fi consultat aici

Intrarea la eveniment este liberă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri