Hitul devenit clasic al Oasis "Don't Look Back in Anger" a devenit un fel de imn împotriva terorii în Marea Britanie după atacurile teroriste de la Manchester și Londra din ultimele două săptămâni, relatează luni DPA.
Scris de Noel Gallagher, cântecul a fost interpretat de Ariana Grande și Coldplay la concertul de binefacere pentru victimele atentatului de la Manchester care s-a soldat cu 22 de morți după concertul solistei americane, scrie Agerpres.
O versiune a cântecului — un single devenit numărul unu în topuri pentru Oasis în 1996 — a fost cântat de oamenii din mulțime în Piața St. Anne din Manchester în joia de după atentat.
Titlul cântecului pare să se potrivească stării de spirit a mulți dintre britanici, în contextul în care aceștia încearcă să revină la normalitate după atacuri, notează DPA.
Cântecul are o rezonanță specială la Manchester, locul de naștere al lui Noel Gallagher și al fratelui său Liam, care a cântat și el în concertul de duminică.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media