Trei americani din California au avut o experienţă mai mult decât neplăcută cu ocazia unei după-amieze petrecute la piscină: au fost vizitaţi de un urs. Animalul a coborât din pădure în căutare de hrană şi a traversat câteva curţi şi grădini până a ajuns lângă şezlongurile tinerilor. Întreaga scenă a fost filmată şi comentată dintr-un elicopter al unui post local de televiziune.
Reporterii au urmărit ursul încă dinainte ca acesta să ajungă în curtea celor trei tineri şi au transmis minut cu minut informaţiile. „Sunt oameni în această curte, la sud de unde se află ursul. Şi iată ursul, la doar o curte distanţă. Va fi o experienţă înfricoşătoare pentru aceşti oameni dacă animalul îşi continuă drumul dincolo de gard”, a relatat reporterul.
Ursul, un pui în vârstă de un an, a fost sedat şi capturat de autorităţi, apoi eliberat în sălbăticie.