Carmen Nistor şi-a instalat atelierul în depoul CFR şi a lucrat 64 de ore pe parcursul a cinci zile. A folosit patru litri de vopsea şi patru litri de lac pentru realizarea desenului care decorează acum locomotiva trenului spre mare.
„Fiecare pereche de dansatori reprezintă un costum dintr-o zonă istorică. Avem din Bucovina, avem din Bistriţa, avem din zone în care locuiesc maghiari, avem din Dobrogea, din Ialomiţa”, spune Carmen Nistor, artist vizual.
Locomotiva Hora va merge pe ruta Bucureşti - Constanţa până pe 15 septembrie.
„Eu aş dori ca fiecare om din ţara asta să călătorească cel puţin o dată cu un tren care este remorcat cu această locomotivă numită Hora. Să vadă şi să redescopere culorile tradiţionale ale ţării noastre”, a spus Iosif Szentes, director general al CFR Călători.
CFR Călători vrea să continue acest proiect. Următorul tren pictat cu motive tradiţionale cel mai probabil va circula spre Viena, prin Budapesta.