VIDEO Jean Claude van Damme, în România. Actorul filmează la Bâlea Lac o reclamă pentru bere
Data publicării:
Actorul Jean Claude van Damme a venit în România. Actorul a mers cu un elicopter la Bâlea Lac, unde va filma o reclamă pentru un sortiment de bere. Vizita actorului a fost ţinută secretă atât de stafful său, cât şi de cabanierii din zona Bâlea. Doar câţiva turişti au avut norocul să îl surprindă pe van Damme în fotografii.
Jean Claude van Damme a venit în România cu un avion privat. De la Aeroportul Otopeni, a fost preluat de un elicopter care l-a dus direct la Bâlea. Actorul american a aterizat chiar pe gheaţa lacului, aflat la 2000 de metri altitudine.
Surse din anturajul vedetei au declarat că actorul a sosit cu o întârziere de câteva ore, după ce acesta a refuzat să urce în avionul care urma să îl transporte spre România pentru că nu i-a plăcut culoarea aeronavei.
Pe gheaţa de la Bâlea Lac, nimic nu părea să îl mai supere pe star. A stat chiar să se fotografieze cu turiştii, apoi a făcut şi câteva ture cu snowmobilul pe zăpada proaspătă.
O echipă de aproape 100 de persoane îl însoţeşte pe actorul american la Bâlea Lac. Lucrătorii de la telecabină au făcut nu mai puţin de 40 de drumuri ca să transporte toate echipamentele necesare. Actorul a vrut neapărat să doarmă în propriul lui pat şi să aibă aparatele speciale pentru fitness, aşa că toate au fost aduse în Munţii Făgăraş cu un elicopter.
Jean Claude van Damme va filma la Bâlea Lac o reclamă pentru un sortiment de bere. Rămâne de văzut dacă se va bucura de acelaşi succes ca şi cea pentru firma de tiruri.