VIDEO. Hugh Laurie, vedeta serialului „Dr. House”, în concert la Bucureşti, pe 12 iulie

Data publicării:
laurrr

Starul britanic a jucat rolul principal, cel al medicului Gregory House, în serialul de televiziune „Dr. House”, care s-a încheiat în 2012, după cel de-al optulea sezon.

Anul trecut, Hugh Laurie şi-a lansat cel de-al doilea album muzical din carieră, „Didn't It Rain”, informează Mediafax.

Albumul, care include piese jazz şi blues, urmează materialului discografic lansat de Hugh Laurie în 2011, o colecţie de piese blues intitulată „Let Them Talk”.

Lansarea acestui prim album a fost urmată de un turneu de promovare, Laurie susţinând primul său concert live din carieră în Germania, la Hamburg, în aprilie 2011.

Ulterior, Laurie a susţinut alte peste 100 de concerte. Primul său album s-a vândut în peste un milion de copii, iar vedeta în vârstă de 54 de ani a susţinut concerte, alături de trupa sa, The Copper Bottom Band, în SUA, Europa, America de Sud şi Rusia.

Noul album al lui Laurie, care cântă la pian de la vârsta de 6 ani, include piese datând din epoca pionierilor genurilor blues şi jazz - W.C. Handy („St Louis Blues„) şi Jelly Roll Morton (I Hate A Man Like You”) -, dar şi cântece mai noi, precum cele ale Dr. John („Wild Honey”) şi Alan Price of The Animals („Changes”).

Hugh Laurie şi The Copper Bottom Band au pornit din nou în turneu în America de Nord, în octombrie 2013.

Hugh Laurie s-a născut în Oxford (Marea Britanie), pe 11 iunie 1959. A studiat la Oxford şi Eton. A jucat în filme de lungmetraj precum „Raţiune şi simţire” (1995), seria „Stuart Little”, „Maybe Baby” (2000), „Street Kings” (2008), dar a devenit celebru pe plan mondial datorită rolului său din serialul TV „Dr. House”, pentru care a trebuit să renunţe la accentul britanic. Pentru rolul din acest serial, Hugh Laurie a fost recompensat cu două premii Globul de Aur şi alte trei nominalizări la prestigioasele trofee, două premii ale Sindicatului actorilor americani, două premii ale Asociaţiei criticilor de televiziune şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy.

În 2011, serialul „Dr. House” a intrat în Cartea Recordurilor, fiind desemnat cel mai popular program difuzat în perioada respectivă de o televiziune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...