Situat la aproximativ 150 de kilometri de coasta Atlanticului, Marrakesh este, alături de Casablanca, Fes şi Rabat, unul dintre cele mai mari şi mai importante centre urbane din Maroc. Afluxul de turişti a determinat autorităţile să construiască la marginea oraşului unul dintre cele mai mari aeroporturi din această ţară, astfel încât Marrakech-ul a devenit extrem de accesibil.
Pentru a ajunge aici, trebuie să plătiţi între 150 şi 500 de euro pentru un zbor direct. Un zbor dus-întors va costa ceva mai mult: preţul pleacă de la 725 de euro. Cum aeroportul este situat la aproximativ cinci kilometri de oraş, pentru a ajunge la destinaţie puteţi lua un autobuz special pentru turişti. O călătorie va costa între doi şi cinci euro, iar dacă apelaţi la taxi, tariful este de aproximativ zece euro.
Odată ajunşi în Marrakesh vă puteţi caza la unul dintre zecile de hoteluri care împânzesc oraşul. Oferta este extrem de variată, astfel încât vă puteţi caza la un hotel de două stele pentru 25 de euro pe noapte sau la unul de cinci stele pentru care trebuie să plătiţi cel puţin 70 de euro. Puteţi opta şi pentru pensiuni. Ofertele pleacă de la şapte euro.
Odată rezolvate problemele de cazare, vă întâmpină un oraş fascinant. Construit în secolul XI, Marrakech-ul ajunge la înflorire cinci secole mai târziu. Şeicii care s-au perindat la conducerea oraşului au construit un ingenios sistem de irigaţii care udă şi astăzi cunoscuta livada de măslini de la Menara şi Grădinile Agdal, ce se întind pe o suprafaţă de peste o mie de hectare.
Un obiectiv turistic de neratat este Moscheea al-Kutubyya, al cărei minaret înalt de aproape 80 de metri este emblema oraşului. În partea veche a oraşului, denumita Medina, puteţi admira faimoasele palate ale sultanilor. Tot aici vă puteţi plimba de-a lungul zidurilor de fortificaţie construite în secolul 12 şi care au o lungime de peste 10 kilometri. În apropiere se află una dintre cele mai cunoscute şcoli islamice din nordul Africii, construită la sfârşitul secolului 14.
Centrul vital al oraşului vechi este Piaţa Jamaa El Fna, aflată în patrimoniul Unesco. Iar în preajma ei aveţi acces la unul dintre cele mai mari bazaruri din nordul Africii.
Barurile şi restaurantele reprezintă o altă atracţie a oraşului unde puteţi avea parte de spectacole cu