Trupa Depeche Mode a ajuns în România după ce a susținut un concert, în cadrul turneului „Delta Machine”, duminică seară, la Sofia. Surse au declarat că stafful trupei a făcut rezervări la cinci hoteluri din Capitală.
Concertul de la București va avea loc miercuri, pe Arena Națională, unde accesul publicului este permis începând cu ora 17.00, la toate cele trei intrări amenajate: pe bulevardul Basarabia, strada Maior Coravu și strada Pierre de Coubertin. În jurul orei 19.45 va începe concertul trupei FOX, urmat de spectacolul Depeche Mode.
Restricții la intrarea pe stadion
În zona de concert nu va fi permis accesul cu sticle, inclusiv sticlele de parfum peste 100 de mililitri și deodorante, bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, scaune, arme, băuturi, mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanțuri, aparate foto profesionale sau semiprofesionale, cu obiectiv detașabil, aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-și aducă pelerine de ploaie. Organizatorii atenționează publicul asupra faptului că în timpul show-ului se vor utiliza jocuri de lumini de mare intensitate.
Toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în acest loc.
Scena, a cărei construcţie a început deja pe Arena Naţională din Bucureşti, este una cu adevărat specială, unică în lume. Designul inovator a fost gândit de Anton Corbijn şi are la bază elementele grafice care se regăsesc şi în noua identitate vizuală a trupei.
Scena a fost transportată din Germania cu ajutorul a opt tiruri, pentru asamblarea sa fiind necesare trei zile şi o echipă de peste 140 de tehnicieni. Aceştia vor avea la dispoziţie patru motostivuitoare şi o macara de 60 de tone pentru a putea ridica întreaga construcţie, care măsoară 21 de metri în deschidere şi 15 metri în adâncime. Podiumul se află la o înălţime de 2,4 metri, acoperişul fiind montat la 15,5 metri faţă de sol.
Concertul de la Bucureşti este cel de-al cincilea show din cadrul turneului de promovare a albumului „Delta Machine”, după cele de la Nisa (4 mai), Tel Aviv (7 mai), Atena (10 mai) şi Sofia (12 mai).
La ce prețuri se vând ultimele bilete
Ultimele bilete pentru concertul de la Bucureşti se mai găsesc pe www.Myticket.ro, în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi Sala Palatului. Marţi vor fi disponibile tichete şi la casa de bilete din Bulevardul Basarabia nr. 37-39, între orele 10.00-18.00, urmând ca miercuri, aceasta să fie deschisă în intervalul 10.00 - 15.00. În ziua evenimentului vor funcţiona şi casele de bilete din Bulevardul Pierre de Cobertin şi Strada Maior Coravu, între orele 10.00 şi 21.00. Biletele mai pot fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 145 şi 320 de lei, singurele locuri rămase disponibile fiind în tribune şi peluză.
Biletul achiziţionat pentru acest concert permite accesul o singură dată în stadion, până la finalul programului. Cei care părăsesc zona de concert şi doresc să reintre vor fi nevoiţi să cumpere un bilet nou. Organizatorii nu încurajează prezenţa copiilor la astfel de concerte, din cauza sunetului extrem de puternic, însă, dacă părinţii aleg să vină alături de cei mici la eveniment, aceştia vor avea acces în zona de concert doar în baza unui bilet valid.
Pentru a evita posibilele aglomerări, recomandarea organizatorilor este ca publicul să ţină cont de următoarele informaţii: posesorii de bilete în zonele gazon B, tribuna 1 vest şi tribuna oficială vor avea acces pe la intrarea din strada Maior Coravu; posesorii de bilete în zona gazon A vor avea acces pe la intrarea din strada Pierre de Coubertin; posesorii de bilete în zona tribuna 2 est şi peluza sud vor avea acces pe la intrarea din bulevardul Basarabia.