Telegondolă până la Cota 2000 în Sinaia

Data publicării:
telegondola sinaia

Noua telegondolă va pleca de la cota 1400 şi va avea punctul de sosire la 2000 de metri altitudine, în apropierea Vârfului Furnica.

Lucrările la telegondolă au început în urmă cu două săptămâni. Deocamdată s-au făcut săpăturile pentru stâlpii de susţinere şi s-a montat armătura pentru staţia de plecare a instalaţiei. Investiţia de 10 milioane de dolari are termen de finalizare în luna noiembrie.

„O să vină săptămâna asta elicopterul, pentru a da o mână de ajutor, să nu deteriorăm nimic în Parcul Naţional Bucegi”, dă asigurări Andrei Mitrache, șeful de șantier.

Până acum turiştii puteau ajunge la cota 2000 doar cu telecabina veche de 40 de ani sau cu telescaunul unei firme private.

Turiştii care vor să urce din staţiune cu telegondola şi să ajungă apoi la cota 2000 sunt nevoiţi să cumpere două bilete, unul pentru telegondolă şi un al doilea pentru telecabină. Prin continuarea traseului telegondolei de la cota 1.400 la 2.000, Primăria plănuieşte să-i scutească pe oameni de această problemă şi să-i aducă pe munte pe baza unui singur bilet.

Chiar cred că este o investiţie bună, pentru că cei care ajung până aici ar trebui să aibă o alternativă la a merge mai departe”, spune o femeie.

La zece milioane eu cred că făceam trei autostrăzi care urcau şi coborau în linie dreaptă. Dacă doar pentru stâlpii ăştia şi ce vor să facă...”, este de părere un tânăr.

Pentru construcţia telegondolei, Primăria Sinaia a făcut un credit bancar.

În staţiune sunt 16 pârtii, iar șase dintre ele au lungimea mai mare de 2.000 de metri. 150.000 de turiști ajung acolo, în medie, în fiecare iarnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare