ŞANTIERUL MAREA NEAGRĂ | Sudul litoralului, Cenuşăreasa Mării Negre

Data publicării:
mare

De 1 Mai, turiştii care merg la Mangalia au mari şanse să se trezească în zgomotul şantierului. Muncitorii abia au montat schelele pe un hotel cu patru etaje de pe faleză şi au mult de lucru. La nici 20 de metri distanţă de plajă, se fac lucrări la un alt hotel. Şi nici aici muncitorii nu par să se grăbească.

Se lucrează, de altfel, prin tot oraşul: sunt gropi şi mici şantiere la tot pasul. Se repară faleza şi sensurile giratorii, se peticesc găurile din asfalt.

În portul turistic, lebedele înoată într-o mare de gunoaie. La adăpostul unei scene ruginite pe care se organizau în alţi ani mari festivaluri, păsările se hrănesc cu alge putrezite şi cu câte un covrig aruncat de un trecător.

La nici zece metri de plaja din Mangalia, zidul de cărămidă care împrejmuieşte o piscină a fost dărâmat. Deocamdată este linişte, nu se lucrează şi este greu de crezut că această lucrare va fi refăcută până de 1 Mai.

Se lucrează şi pe câteva plaje, dar nici acolo lucrurile nu par să meargă mai bine. Se fac retuşuri la potecile de lemn, se nivelează nisipul şi se montează umbrelele. Dar cele mai multe sunt lăsate de izbelişte.

„Am fi fost gata înainte de Paşti, pe 10-11 aprilie, dar, datorită vremii ploioase, nu am putut să finalizăm vopselurile exterioare”, spune Romică Dănilă, proprietarul unei terase.

Între staţiunile Venus şi Saturn, iarba a crescut pe o bună bucată din plajă. Din loc în loc, zeci de peturi, gunoaie şi sticle de bere îngropate pe jumătate în nisip arată că nimeni nu a mai trecut pe acolo de la sfârşitul sezonului trecut.

În centrul staţiunii Venus, câţiva patroni îşi renovează terasele. „Nu mai e foarte mult de muncă, cam două zile: plaja, şezlongurile, să întindem nisipul, beach-barurile şi cam atât”, spune Dragoş Dima, administratorul unui complex hotelier.

În urmă cu peste 25 de ani, Neptun era considerată staţiunea în care îşi făcea vacanţa nomenclatura. Hotelurile, cândva luxoase, sunt acum abandonate, cu tencuiala căzută şi geamurile sparte. Pe ici, pe colo, câţiva muncitori încearcă să mai dreagă lucrurile.

Cu doar câteva zile înainte de 1 Mai, umbrelele care ar trebui să-i ferească pe turişti de soare stau îngrămădite la marginea plajei. Mai mult decât atât, multe dintre ele nu pot fi folosite pentru că sunt deteriorate.

Lângă pădurea de la intrarea în staţiune, pădurea Comorova, o construcţie a fost lăsată de izbelişte. Lucrările au fost oprite, nu înainte ca muncitorii să monteze şi un rând de geamuri.

Ruină şi nepăsare sunt cuvintele care definesc cel mai bine imaginea staţiunilor din sudul litoralului, cu trei zile înainte să ajungă primii turişti din acest an. Sunt, în acelaşi timp, şi explicaţia pentru numărul din ce în ce mai mic de oameni care riscă să-şi petreacă aici vacanţa.

Pe sudul litoralului, anul acesta, de 1 Mai, se anunţă un grad de ocupare undeva la 20-25%, vorbim de staţiunile Neptun, Olimp, până la Mangalia”, spune Relu Căpraru, agent de turism.

În Mangalia şi în cele şase staţiuni aflate în administrarea oraşului sunt aşteptaţi aproape 5.000 de turişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri