După mai bine de o jumătate de secol în care a fost folosită pe post de depozit, Sala Tronului de la Cetatea Făgăraş şi-a deschis din nou uşile pentru oaspeţi. Reabilitarea a durat doi ani şi a costat aproape un milion si jumătate de lei, bani de la bugetul local.
Sala Tronului a fost amenajată cu arme şi armuri vechi, candelabre deosebite, dar şi 67 de jilţuri, toate create în stilul Renaşterii transilvănene, specifice secolului al XVI-lea.
„S-a încercat o reconstituire de epocă a interioarelor. Sala Tronului a fost o sală unde au fost primite amabasade, solii ale principalelor puteri europene, unde s-au semnat tratate de alianță între Transilvania și Franța și Polonia”, a explicat Elena Băjenaru, directorul Muzeului Țării Făgărașului.
Din acest weekend, Sala Tronului va fi deschisă pentru toată lumea. Iar peste o săptămână va primi din nou oaspeţi de seamă - aici se va ţine ceremonialul militar al comandamentului NATO din zona Cincu.
„Este semnificativ ca, la un sfert de veac de la prăbușirea comunismului, cetatea care nu a fost niciodată cucerită să își deschidă porțile, așa cum a mai făcut-o în istorie pentru forțe reprezentative cu care statul român are astăzi relații excelente”, a declarat Sorin Mănduc, primarul municipiului Făgăraş.
Construcţia Cetăţii Făgăraşului a început în 1310, ca apărare împotriva invadatorilor tătari şi otomani.
Din cele 85 de încăperi ale cetăţii se pot vizita în prezent aproape jumătate.