România va găzdui anul viitor Campionatul Mondial de Pescuit la Crap

Data publicării:
pescuit

Pe Balta de la Corbu, pescarii îşi întind undiţele în căutarea ultimelor capturi din acest sezon. În curând, aici vor începe pregătirile pentru organizarea Campionatului Mondial la Pescuit de Crap de anul viitor. Este a doua ediţie care are loc în România.

„Ediţia precedentă, din 2012 a ieşit extraordinar de bine, toate naţiunile participante au spus că istoria campionatelor mondiale va fi înainte şI după campionatul de la Corbu din 2012", a spus Daniela Voiculescu-Calotă, director de marketing. 

Fiecare pescar are propriul secret prin care încearcă să prindă captura cea mare. Esenţială este momeală.

Iniţial, Campionatul Mondial de Pescuit la Crap ar fi trebuit să se desfăşoare în Spania. Ibericii au cedat în faţa românilor, întrucât n-au reuşit să asigure toate condiţiile necesare desfăşurării unei astfel de competiţii.

„Avem 75 de pontoane, fiecare cu câte o căsuţă pe ele. La fiecare stand avem măsuţe de lucru, avem toalete ecologice dotate şi cu duşuri, nu mai trebuie să vină cu nimic de acasă”, a subliniat Claudia Ialgoczi, inginer.

Acum doi ani, 60 de bărbaţi din 20 de ţări, înarmaţi cu ustensile de ultimă generaţie au concurat pe lacul Corbu. Campionatul Mondial de Pescuit la Crap se organiza din nou în judeţul Constanţa anul viitor, în septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...