România are aproape 130 de kilometri de pârtie. La începutul iernii, puţine domenii schiabile sunt pregătite pentru turişti.
Cele mai multe pârtii sunt în judeţele Prahova şi Braşov, dar acestea sunt şi cele mai aglomerate. Cea mai lungă pârtie din ţară, aflată în Poiana Braşov, are 5 kilometri, însă majoritatea pârtiilor nu sunt mai lungi de un kilometru.
Pârtia Feleacu are o lungime de sub 1 km, iar această distanţă poate fi parcursă de schiori în mai puţin de 5 minute.
În staţiunea Rânca, pârtia era pustie, chiar dacă vremea era numai bună pentru schiat. Pe partea cealaltă a munţilor, Voineasa este o staţiune părăsită pe timpul iernii, pentru că distanţa până la pârtiile din zonă este uriaşă.
Ceva mai aproape de pârtie ar fi fost hotelul de lângă lacul Vidra. Construcţia acestuia a fost însă abandonată, deşi era aproape de final.
Pentru bucureşteni, singura şansă să se bucure de iarnă fără să plece din oraş rămân pationarele. Pe lângă patinoarele din centrele comerciale, în Bucureşti mai sunt şi alte şapte în aer liber, cel mai mare fiind cel din Cişmigiu.
Capitala are şi un patinoar acoperit, construit în anii 70, care ar putea fi însă demolat de Primăria Capitalei.