Reportaj BBC. Insula de la capătul Pământului. „Este suficientă hrană, nu suferim niciodată de foame”

Data publicării:
insula 3 1

Atolul Palmerston, în insulele Cook, este casa a 62 de oameni. 59 dintre ei se trag din același strămoș: un neo-zeelandez care a ajuns pe insulă acum un secol și jumătate.

„M-am căsătorit cu vărul meu de gradul doi. Unii se căsătoresc chiar dacă au grade de rudenie mai apropiate. Un om care a venit din Noua Zeelandă ne-a spus că relațiile apropiate cauzează probleme copiilor”, spune o localnică, citată de BBC.

Dar, până acum, n-au avut probleme. Sunt o mare familie, iar traiul este liniștit. N-au fost invadați de turiști pentru că, pe insula de 2,6 kilometri pătrați, se ajunge greu. Vasele mari nu pot ancora, iar pistă pentru avioane nu există. Singura comunicare cu restul lumii este o linie telefonică. Dar oamenii spun că au tot ce le trebuie.

„Este suficientă hrană pe insulă, nu suferim niciodată de foame. E un obicei să împărțim peștele la toate locuințele de pe insulă. A împărți înseamnă a-ți păsa. Nu avem trafic, nu avem stații de autobuz, ci doar oameni și arbori de cocos, nisipul alb și oceanul albastru”, povestește un localnic.

„Iubesc Palmerston pentru că e un loc frumos, unde ne relaxăm, nu avem mare lucru de făcut. E un loc în care să te bucuri de viață!”, este concluzia reportajului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...