Prin ochii unui american. Cum s-a schimbat România în 23 de ani

John Feffer scrie că unul dintre avantajele internetului este acela că poți stabili fiecare detaliu al unei călătorii, însă asta nu s-a întâmplat în 1990, când a venit pentru prima oară în România, și, tot el recunoaște că o astfel de planificare amănunțită scoate din discuție aventura.

„În 1990, nu am știut ce făceam în majoritatea timpului - unde eram, cum ajungeam într-un loc, cu cine aș fi vorbit. De exemplu, în 1990, când am ajuns prima oară în București cu trenul. În același compartiment mai erau un jurnalist britanic și un filosof francez. Cum fiecare dintre noi nu avea vreun indiciu despre România, am decis să explorăm împreună. Dimineața am intrat într-o lume gri. Nimic nu era deschis, pe stradă erau doar câțiva oameni. Eram înfometați, ne era sete și nu aveam bani românești”, își amintește John Feffer, într-o postare de pe site-ul The Huffungton Post, la categoria bloguri.

El spune că a încercat să schimbe dolarii americani, însă nici o bancă nu era deschisă, cursul oficial era de 20 de lei pentru un dolar, iar pe piața neagră ajungea și la 120 de lei dolarul. Așa a fost păcălit de un bișnițar cu blugi ponosiți și lanțuri de aur, primind în schimb un pumn cu câteva felii de pâine și bucăți de hârtie igienică, acesta „grăbindu-se” să nu fie prins de poliție.

Cei trei au găsit în sfârșit un loc unde să mănânce și au schimbat dolari la un preț decent.

La hotel ei au avut parte de alte aventuri, liftul și dușul comun nu funcționau, nu era apă caldă sau electricitate, și, deși tariful era, în medie, 10 dolari, cei trei au plătit câte 17, își mai amintește expertul în politici globale.

„Cum ne târâiam noi lucrurile pe scări, am întâlnit vecinii: mai mulți tineri bărbați și femei. La câteva minute după ce am închis ușa, una dintre femei a bătut la ușă. Ne-a spus în mod expres că e prostituată și e disponibilă. Am refuzat politicos serviciile ei. Apoi a apărut „peștele” ei și s-a dovedit a fi ceva mai insistent, iar noi am refuzat la fel de insistent. Fie că era o petrecere continuă, fie că erau nemulțumiți de refuzul nostru, proxeneții și prostituatele au dat muzica cât de tare posibil. Am crezut că asta a fost tot, însă, la miezul nopții, am fost treziți de loviturile din geam, la al șaptelea etaj al hotelului. Nu era o terasă afară, doar o margine îngustă. Am deschis geamul să vedem aceeași prostituată. A fost o discuție pripită dacă să o lăsăm înăuntru, iar într-un final am deschis fereastra. Tremura și din nou ne-a oferit serviciile ei, dar am dat-o afară din cameră”, mai povestește John Feffer.

Asta a fost în 1990, iar la 23 de ani distanță John Feffer a revenit în România și a eliminat „orice element de predictibilitate”. A rezervat dinainte biletul de tren, camera de hotel confortabilă, „fără piață neagră, fără prostituată”.

El a revenit și la locul unde a găsit deschis în acea dimineață gri: Hanul lui Manuc, observând diferența uriașă dintre anii 90 și acum din centrul vechi.

„România a devenit multiculturală”, afirmă John Feffer. Însă la fel de aventuroasă. Călătorind prin Transilvania, a decis ca de la Târgu Mureș să ajungă în București, cu un popas la Sighișoara. Având timp să plece din Târgu Mureș cu autocarul, să ajungă la Sighișoara și de acolo să continue cu trenul, el a aflat că nu este chiar atât de ușor: în Târgu Mureș sunt două stații de autocar și „evident că a mers la cea greșită”, unde a trecut prin peripețiile unui autocar defect, iar avantajul celor câteva ore s-au scurs într-o stație de autobuz.